Barbatul care a ucis luni cinci fetite intr-o scoala Amish din Pennsylvania i-a spus sotiei sale ca a molestat copii in varsta de trei si patru ani, in urma cu 20 de ani, cand avea 12 ani, a declarat aceasta, citata de AFP. Charles Carl Roberts IV a mentionat in biletele pe care le-a lasat celor trei copii si sotiei sale ca simtea ”o ura nemarginita” fata de toata lumea.
Barbatul si-a pregatit atacul cu sase zile inainte de producerea acestuia, cumparandu-si diferite bunuri pentru asediul scolii din comunitatea pasnica Amish. Pregatise inclusiv patru bilete de adio.
Conform politistilor care ancheteaza cazul, Roberts IV stransese mai multe arme, schimburi de haine, hartie igienica si banda izolanta, planuind probabil sa-si molesteze sexual victimele.
Într-o convorbire telefonica, initiata in timp ce ii tinea ostatici pe copiii din scoala situata in localitatea Niskel Mines, Charles Roberts i-a spus sotiei sale ca voia sa reia agresiunile, a precizat un purtator de cuvant al politiei, Jeffrey Miller, in cadrul unei conferinte de presa.
“
I-a spus: „Nu vin acasa” si a adaugat ca a „abuzat sexual copii ale unor rude, in varsta de trei si respectiv patru ani, in urma cu 20 de ani””, a declarat Miller.
Politistul a precizat de asemenea ca barbatul a fost traumatizat in urma cu noua ani de pierderea unui copil, nascut prematur. De la acest eveniment nefericit, barbatul nota ca ”a simtit un sentiment profund de goliciune” si ca a ”inceput sa urasca pe toata lumea”.
Din declaratiile sotiei criminalului, Marie Roberts, politistii au aflat ca ucigasul ”avea vise despre cum ii molesta pe copiii de 3-4 ani ai unor rude, in urma cu 20 de ani, cand nu avea decat 12 ani”. Charles Roberts, un sofer care livra lapte, in varsta de 32 de ani, s-a sinucis luni, dupa ce a impuscat cinci fetite, doua in varsta de sapte ani, una de opt, una de 12, iar cealalta de 13 ani. Cel pe care rudele il descriu drept un tata fara antecedente a ranit alte 5 fetite. Starea a trei dintre acestea era ieri critica, medicii depunand eforturi sustinute pentru a le mentine in viata.
Comunitatea Amish din Pennsylvania e extrem de pasnica, membrii acesteia refuzand sa accepte tehnologia si preferand sa traiasca exact ca in secolul XVIII. Costumati dupa moda epocii si folosind carute, biciclete si alte mijloace de transport primitive, membrii comunitatii au fost victime sigure ale atacato-rului, neavand vreo sansa in fata acestuia.