„Nu-l credem. A mai făcut asta și de Paște”

Kir, un comandant de unitate specială cu drone din Garda Națională a Ucrainei, stă cu ochii pe peste 100 de camere live din prima linie.

„Răspunsul meu e simplu: nu-l credem”, mărturisește el, fără niciun dubiu, pentru jurnaliștii CNN

Deși Rusia a anunțat o încetare a focului pentru trei zile, începând de miercuri la miezul nopții, ucrainenii au raportat peste 500 de atacuri doar în prima zi. Unul dintre ele a ucis o femeie de 55 de ani în regiunea Sumî, altul, în Herson, a omorât o femeie de 35 de ani într-un atac cu dronă.

Atacuri cu artilerie și drone, la doar câteva minute după „armistițiu”

Într-o clădire nedezvăluită din estul Ucrainei, Kir și colegii săi monitorizează în timp real mișcările trupelor rusești. Chiar după miezul nopții, când ar fi trebuit să fie liniște, pe monitoare au apărut focuri de artilerie lângă Pokrovsk și Sloviansk, dar și rachete Grad trase spre Torețk.

„Au mai puține atacuri, dar folosesc perioada asta pentru a supraveghea intens zona cu drone”, spune Kir. El crede că Rusia pregătește mutări importante de infanterie și întăriri.

Armistițiile rusești, o capcană: „După Paște, ne-au atacat și am pierdut poziții”

Bacalaureatul instituit în 1925 cu rezultate „tragice”. Era apreciată în primul rând gândirea critică: „Să se poate constata influența pe care au avut-o studiile asupra formării cugetării elevilor”
Recomandări
Bacalaureatul instituit în 1925 cu rezultate „tragice”. Era apreciată în primul rând gândirea critică: „Să se poate constata influența pe care au avut-o studiile asupra formării cugetării elevilor”

Ucrainenii spun că au mai trecut prin asta. Și de Paște Putin a mai anunțat un armistițiu, iar Ucraina a acceptat, în speranța unei pauze umanitare. Însă Rusia a profitat ca să mute trupe și armament. 290 de drone și 19 atacuri au cuprins Ucraina în primele șase ore ale acelui „armistițiu”.

„Ne-au atacat imediat după și am pierdut poziții. Și acum fac la fel”, spune Kir.

Pe ecrane, ucrainenii au urmărit cum rușii construiesc săptămâni la rând fortificații, poziții de tragere și baze mobile, la doar câțiva kilometri de linia de contact. Chiar le-au arătat jurnaliștilor CNN o filmare recentă cu zeci de adăposturi, camioane și corturi ascunse de-a lungul unei păduri.

„Țineți minte Crimeea? Au început cu o minciună. Și încă mint”, concluzionează Kir.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

Monseur 09.05.2025, 17:27

Cand a spus vreodata Putler adevarul?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.