”Avem o creştere netă a livrărilor de gaz din UE, din Polonia, Slovacia şi Ungaria. Penuria a fost în totalitate depăşită. Ucraina are acum suficient gaz în depozite pe lângă propria sa producţie şi importuri”, a transmis preşedintele ucrainean Petro Poroşenko într-o postare pe contul său de Twitter.
Ucraina a cerut vineri locuitorilor săi să reducă consumul pentru încălzire, şcolilor să rămână închise, iar uzinelor să-şi reducă ritmul, după decizia de ultim minut a gigantului rus Gazprom de a-şi suspenda livrările de gaz, declanşând astfel un nou „război al gazului” cu ţara vecină. Decizia Gazprom a intervenit după un verdict al Curţii de Arbitraj de la Stockholm, care îi ordona grupului rus să plătească 2,56 de miliarde de dolari operatorului de gaz ucrainean Naftogaz, pentru a închide toate litigiile lor.
Pentru a rezolva această problemă, Ucraina a semnat de urgenţă un contract de livrare cu grupul polonez PGNiG. Însă Comisia Europeană, pe care Kievul a solicitat-o să joace rolul de mediator, a avertizat că este dificil pentru ţările europene să aprovizioneze Ucraina, dat fiind propriile lor necesităţi, cu precădere crescute din cauza valului de frig actual.
Citește și: Măsuri stricte de securitate la Oscar 2018. Cât costă apărarea vedetelor la Premiile Academiei Americane de Film