900 de ucraineni au intrat în țară prin Vama Albița. Pe aici trec cei „care își permit să ocolească sute de kilometri, pentru a fugi din calea războiului”

Comentează

La cel mai mare punct de trecere a frontierei al României cu Republica Moldova, Vama Albița, în ultimele ore au intrat în țară aproape 900 de ucraineni, în condițiile în care, până acum, într-o zi obișnuită intrau cel mult 20 de cetățeni din Ucraina.

Niciun ucrainean ajuns în Vama Albița, după declanșarea conflictului militar, nu a solicitat autorităților vasluiene statut de refugiat. Vameșii spun că au ales Albița ucrainienii cu o situație financiară bună, care și-au permis să ocolească prin Republica Moldova, pentru a evita aglomerația din vămile româno-ucrainene.

Arhiva foto

Vameși: Mai mulți ucraineni, dar un trafic obișnuit

Chiar dacă valorile de trafic în cazul cetățenilor ucraineni au crescut semnificativ, autoritățile de la frontieră își mențin tonul neutru.

„Nu este aglomerație, sunt valori de trafic obișnuite pentru o zi de vineri, cu cetățeni moldoveni care obișnuiesc să vină să petreacă weekend-ul în România”, spune liniștitor șeful de tură al Punctul de Frontieră Albița. Ne asigură că situația din Ucraina nu are nicio legătură cu cozile de mașini aflate pe sensul de intrare dinspre vama moldovenească Leușeni.

„Este război în toată țara, așa că am plecat”

Arhiva foto

Vineri dimineață, cele șase artere de control ale Punctului de Frontieră Albița erau pline cu mașini pe sensul de intrare în țară. Majoritatea autoturismelor sunt cu numere de înmatriculare moldovenești, însă la câteva minute distanță, în punctul de control ajunge și câte o mașină de Ucraina.

„Sunt de la Kiev. Situația e foarte dificilă acolo, este război în toată țara, așa că am plecat. Ne îndreptăm spre Ungaria, unde ne vom întâlni cu niște prieteni, apoi spre Franța”, a precizat un tânăr ucrainean aflat la volan.

Mașina le-a fost verificată, la un moment dat echipa de control solicitând și verificarea unuia dintre geamantane. A deschis valiza plină cu haine pe o bancă din apropiere. Bărbatul, însoțit de partenera sa, au trecut de controlul de frontieră, fără probleme, în câteva minute.

După alte două autoturisme din Republica Moldova, la punctul de control a ajuns o altă mașină din Ucraina, condusă de o femeie. Pe bancheta din spate, o fetiță de aproximativ 6 ani privește curioasă la polițiștii care solicită actele de control, iar apoi încep să verifice autoturismul. Durează câteva minute până când mama și copilul primesc undă verde să-și continue drumul.

„Sunt cetățeni care au rude în vestul Europei și merg la ei”

Arhiva foto

Deși refuză să facă declarații oficiale, vameșii de aici recunosc că se așteaptă la un val de refugiați și pe la acest punct de frontieră, dacă situația din Ucraina va escalada.

„Până acum Vama Albița a fost aleasă de ucrainienii care își permit să ocolească sute de kilometri, de cei care au bani. Toți doar au tranzitat frontiera, continuându-și deplasarea, nu au fost solicitări de sprijin. Sunt cetățeni care au rude prieteni în vestul Europei și merg la ei”, declară, sub protecția anonimatului, unul dintre lucrătorii din vamă.

Reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui au comunicat că nu au permisiunea de a prezenta cifrele oficiale în legătură cu cetățenii ucrainieni care au intrat în România, prin Vama Albița, după declanșarea războiului din Ucraina.

Numărul ucrainenilor care au tranzitat Vama Albița a crescut de aproape 50 de ori în 24 de ore

Surse din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui, care s-a întrunit vineri în ședință la sediul Prefecturii Vaslui, au precizat pentru Libertatea că în primele 24 de ore după ce Rusia a atacat Ucraina, prin Vama Albița au intrat în România aproape 900 de cetățeni ucraineni, în condițiile în care într-o zi obișnuită se înregistrat în jur de 20 de cazuri.

Mulți dintre ucrainienii intrați în România pe la Albița au înnoptat în județul Vaslui, după ce au străbătut Republica Moldova, cazându-se la pensiunile și hotelurile din zonă.

201 locuri într-o tabără mobilă din județul Vaslui

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui au anunțat că pentru cazarea eventualilor refugiați, instituția are în dotare o tabără mobilă pentru sinistrați, cu o capacitate de 201 locuri.

Aceasta este prevăzută cu paturi pliante, aparate mobile de aer condiționat, saci de dormit, corturi, europubele și plase pentru asigurarea/ dirijarea circuitului persoanelor.

În ultimele zile, la nivelul județului Vaslui autoritățile au localizat spații care să permită cazarea persoanelor care au nevoie de sprijin. Au fost identificate cămine culturale, săli de sport, terenuri de sport, platforme care se pretează la transformarea lor în centre de refugiați, însă până în prezent nu a fost amenajat niciun centru pentru refugiați.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește