Propunerea care a fost analizată prevede o amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, dar cu posibilitatea ca Regatul Unit să iasă din UE de la 1 decembrie 2019 sau de la 1 ianuarie 2020, în caz de ratificare a acordului înainte de aceste termene.

Toate ţările UE au convenit săptămâna trecută asupra necesităţii unei a treia amânări a Brexitului pentru a evita o ieşire fără acord şi s-au pus de acord să ia o decizie asupra subiectului prin procedură scrisă, fără a fi necesară convocarea unui summit.

La peste trei ani de la referendumul în care britanicii au votat în proporţie de 52% pentru părăsirea Uniunii Europene, deputaţii britanici au aprobat în principiu, pe 22 octombrie, acordul încheiat de UE cu premierul britanic Boris Johnson, dar au respins calendarul de marş forţat pe care acesta dorea să-l impună legislativului.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Regatul Unit trebuia iniţial să părăsească UE pe 29 martie 2019, o dată-limită amânată deja în două rânduri, mai întâi până la 12 aprilie şi apoi până la 31 octombrie, ora 23:00 GMT.

Citeşte şi:

Brexit | Boris Johnson cere Parlamentului convocarea de alegeri anticipate

BREXIT | Donald Tusk recomandă statelor membre să accepte amânarea datei Brexitului

BREXIT | Guvernul britanic a trimis o cerere către UE pentru amânarea Brexitului. Boris Johnson nu a semnat-o

A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă
PARTENERI - GSP.RO
A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
PARTENERI - PLAYTECH
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
Horoscop 25 septembrie 2020. Leii trebuie să evite excesele de autoritate, mai ales pe cele legate de muncă
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2020. Leii trebuie să evite excesele de autoritate, mai ales pe cele legate de muncă
ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată
Telekomsport
ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată