UE consideră tot mai irealizabil termenul de 29 martie pentru ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar și aşteaptă din partea Londrei în următoarele săptămâni o cerere oficială de prelungire a Articolului 50 al Tratatului UE.

Odată ce această solicitare oficială va fi făcută, Donald Tusk ar urma să convoace un summit european special la care să se pună în dezbatere acest subiect.

Oficiali UE au declarat că durata prelungirii termenului negocierilor în virtutea Articolului 50 va fi determinată în funcţie de motivul invocat de premierul Theresa May pentru solicitarea de amânare, scrie Mediafax, citând publicația britanică.

O prelungire „tehnică” până în iulie va fi probabil primul pas pentru a oferi Guvernului Theresa May timp suplimentar pentru revizuirea şi ratificarea actualului Acord Brexit imediat după ce Downing Street va avea o idee clară despre ce vrea majoritatea din Camera Comunelor.

„Dacă premierul britanic va rămâne în funcţie şi ne va informa că are nevoie de mai mult timp pentru a obţine aprobarea Acordului Brexit în Parlament, va fi oferită o extindere tehnică până în iulie”, a declarat un oficial european.

Ulterior, o altă amânare, mai mare, ar putea fi acordată dacă Marea Britanie va convoca alegeri parlamentare anticipate ori un nou referendum privind Brexitul.

Marea problemă o va reprezenta, însă, alegerile europarlamentare din luna mai. Dacă Regtul Unit nu părăsește UE până atunci, vor trebui să existe în continuare eurodeputaţi britanici „Dar lucrurile nu sunt albe sau negre în Uniunea Europeană”, a explicat un diplomat european.


Citește și: Doctorul împins de sărăcie să servească la mese! Povestea tristă a unui medic care a fugit din Venezuela