Cum plănuiește UE să interzică importurile de gaze rusești până în 2027

Comentează

Uniunea Europeană se pregătește să interzică complet importurile de gaze naturale din Rusia până la finalul anului 2027. Măsura vine ca parte a unui efort mai amplu de a stopa dependența energetică de Moscova, după ce războiul din Ucraina a schimbat complet harta energetică a continentului, titrează Bloomberg.

Europa vrea să taie robinetul rusesc

Comisia Europeană urmează să propună în iunie o serie de măsuri pentru a opri toate noile contracte de gaze naturale cu Rusia și pentru a anula contractele de tip „spot”, adică cele pe termen scurt, care reprezintă în jur de o treime din importurile actuale ale UE. Aceste restricții ar putea intra în vigoare până la sfârșitul acestui an.

Pentru contractele pe termen lung, atât cele pentru gaz livrat prin conducte, cât și pentru gaz natural lichefiat (LNG), tranziția va fi mai lentă și se va întinde până la sfârșitul anului 2027.

„UE merge înainte cu intenția de a elimina combustibilii fosili din Rusia, după ce a amânat foaia de parcurs pentru a evalua impactul inițiativelor SUA privind încheierea războiului din Ucraina”, notează jurnaliștii Bloomberg.

Gazul rusesc, înlocuit cu cel american și qatariot

În locul gazului rusesc, Uniunea Europeană speră să crească importurile din Statele Unite, Qatar, Canada și Africa. Președintele Donald Trump a susținut în mod repetat ca SUA să devină principalul furnizor de energie pentru Europa. Iar acum, această perspectivă devine tot mai reală.

În 2024, UE a plătit Rusiei 23 de miliarde de euro pentru energie, mai mult decât ajutorul militar oferit Ucrainei.

Totuși, tranziția nu va fi simplă. În prezent, Europa este în continuare dependentă de gazul din Rusia, mai ales prin conductele care trec prin Turcia și din livrările de gaz din zona arctică. Companii precum TotalEnergies sau Naturgy au contracte de lungă durată semnate cu Moscova, iar acestea nu pot fi anulate peste noapte.

„Sancționarea gazului rusesc ar permite legal cumpărătorilor europeni să invoce forța majoră și să iasă din contracte”, explică surse citate de Bloomberg. Dar această soluție a fost evitată din cauza opoziției unor state est-europene.

Probleme tehnice și lacune în sistem

Chiar și dacă legislația e adoptată rapid, aplicarea ei va fi complicată. În prezent, nu există o definiție clară pentru contractele de tip „spot”, iar la sosirea unui vapor cu gaz nu se poate ști cu certitudine dacă este parte dintr-un contract pe termen lung sau nu. Asta îngreunează verificarea și aplicarea noilor reguli.

UE mai vrea să impună companiilor obligația de a raporta sursa gazului, volumul și durata contractelor, pentru a crește transparența. Pe lângă gaze, Comisia Europeană vrea să elimine și importurile de materiale nucleare din Rusia, inclusiv uraniul folosit în reactoarele de tip VVER, de concepție sovietică, aflate încă în funcțiune în unele țări europene.

Pentru petrol, Slovacia și Ungaria vor fi obligate să prezinte planuri clare pentru a opri complet importurile din Rusia până în 2027.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
MONDEN
Marius Damian
09:12
Marius Damian, povestitorul de la Asia Express, transformare spectaculoasă. Ce spune actorul despre injecțiile pentru slăbit
Andreea Popescu și-a cumpărat Penthouse
09:07
Imagini din penthouse-ul achiziționat de Andreea Popescu, după divorțul de Rareș Cojoc. Cum arată noua locuință
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
Analiză
10:00
Cele mai ieftine cinci mașini electrice din România. Cum se poziționează constructorii autohtoni față de ofensiva Chinei
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
09:56
„Eram în închisoare”: un angajat dat afară după ce a lipsit mai multe săptămâni de la serviciu a contestat concedierea în instanță. Decizia luată de judecător
09:37
Cel mai mare parc eolian din România din ultimii 10 ani a pornit. 270.000 de gospodării vor avea energie prin investiția totală de 622 milioane euro
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!