„Fostul premier român Adrian Năstase a fost condamnat luni la patru ani de închisoare pentru corupţie şi şantaj, revenind după gratii la zece luni după ce a fost eliberat după o pedeapsă ispăşită într-un alt dosar. Domnul Năstase, în vârstă de 63 de ani, era acuzat că a luat mită în total 630.000 de euro, sub forma unor bunuri importate din China şi a unor lucrări neplătite la două dintre proprietăţile sale”, comentează Agenţia France-Presse, potrivit Mediafax.
„Domnul Năstase era acuzat şi de şantaj la adresa unui fost consul al României la Hong Kong, Ioan Păun (…). Domnul Năstase a respins permanent acuzaţiile, afirmând că este victima unui proces politic”, adaugă AFP, reamintind că „România face obiectul supravegherii de către Comisia Europeană în privinţa intensificării activităţilor de combatere a corupţiei”.
„Instanţa supremă din România l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la patru ani de închisoare pentru luare de mită”, notează postul britanic BBC, amintind că fostul prim-ministru a încercat să se sinucidă în 2012 imediat după ce fusese condamnat într-un caz separat.
„Un fost premier al României a fost condamnat pentru acte de corupţie”, titrează Agenţia Associated Press.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.