Săptămâna trecută, parlamentarii conservatori şi cei social-democraţi au declarat grevă japoneză şi aveau nevoie de banderole să şi le pună pe braţ. Şi pentru că nimeni nu are acasă astfel de obiecte prin sertare, iar aleşii nu pot apărea la microfonul Parlamentului cu o eşarfă a soţiei înnodate pe mâneca sacoului s-a apelat la ajutor specializat. De altfel, fiecare partid are o expertă care îi scoate din impas când vine vorba de vestimentaţie.
Sorina Plăcintă - PDL
Încă din momentul în care a ajuns deputat, ministrul tineretului şi sportului, Sorina Plăcintă, s-a apucat să-şi îmbrace colegii de partid.
Şi pentru că este mare afaceristă în domeniul confecţiilor, fiind acţionară la fabrici care produc pentru case de modă de top, cum e Armani, Sorina Plăcintă le-a luat măsurile colegilor şi le-a trimis haine, ultimul răcnet, direct la birou.
Vanda Vlasov - PNL
Liberalul Cristian David, fost ministru de interne, este căsătorit cu creatoarea de modă Vanda Vlasov. Gurile rele spun că el ar fi persoana potrivită care ar putea să-şi ajute colegii, dacă vor avea nevoie de “consultanţă” în domeniul modei, punându-le o vorbă bună la atelierul soţiei sale.
Oana Mizil - PSD
Deputata Oana Mizil, creatoare de modă în timpul petrecut în afara Legislativului, şi-a ajutat colegii de partid să poarte banderole de acelaşi fel, săptămâna trecută, când erau în grevă japoneză.
Pesediştii vor avea, de acum, siguranţa că, indiferent de acţiunile lor, au sprijinul Oanei pentru partea de croitorie.