Cum se calculează sumele
Cuantumul ajutorului de şomaj se acordă în funcţie de stagiul de cotizare:
- 75% din valoarea indicatorului social (500 de lei), pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
- La această sumă se mai adaugă o alta, calculată prin aplicarea la media salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de vechime a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare;
- Pentru persoanele care au avut asigurare pentru şomaj, la determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de vechime se va avea în vedere venitul lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj.
În ce condiţii îl primeşti:
- să ai un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimii 2 ani;
- să nu realizezi venituri sau să realizezi, din activităţi autorizate, sume mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 500 de lei;
- să nu îndeplineşti condiţiile de pensionare, conform legii;
- să fii înregistrat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială ai domiciliul sau reşedinţa.
Cât timp beneficiezi de aceşti bani?
Indemnizaţia de şomaj se acordă în funcţie de vechime:
- 6 luni, pentru cei cu o vechime în muncă de cel puţin un an;
- 9 luni, pentru persoanele cu stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
- 12 luni, pentru cei care au în câmpul muncii mai mult de 10 ani.
Acte necesare pentru dosarul de şomaj
- Actul de identitate, în original şi copie;
- Actele de studii şi de calificare, în original şi copie;
- Adeverinţă medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale;
- Actele eliberate de organele financiar teritoriale, din care să rezulte că persoana nu realizează venituri sau că realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7694ff64fa3d323a25cabf333f1c609f.jpg)
Viva.ro
Informația de ultim moment, de la vârful țării, face acum înconjurul presei cu o viteză neașteptată! Nimeni nu credea că se va ajunge până aici, dar iată-ne, dragi cetățeni. Breaking news, Sorin Grindeanu tocmai a făcut anunțul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_144f0f5ba2f21b72e65de05f94be8f6a.jpg)
Unica.ro
Divorț la nivel înalt în politică. Incredibil ce a aflat despre soțul ei, după ani de mariaj! „Mi se face rău când mă gândesc”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a25bb66dff990ddefc74d7edc3bb3fd8.jpg)
Elle.ro
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48b1eff0c290863e82df5f8fb06eb1bf.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Ca la Bollywood! Cum s-a îmbrăcat Prima Doamnă a României la întâlnirea cu președinta Indiei la București. Niciodată nu a fost atât de îndrăzneață! Imaginile momentului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d8f136e25684757c223349239427131c.jpg)
Avantaje.ro
Ea - 52, el - 29, atât aveau când s-au îndrăgostit, dar iubirea nu a rezistat. La 6 luni de la despărțirea de Octavian Ene, uite cum a răspuns Daniela Nane la o întrebare incomodă! ȘAH MAT!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1221a0b611a84c5dfa8772b24b617905.jpg)
Tvmania.ro
Mihaela Rădulescu a aprins o lumânare pentru Felix Baumgartner. Ce a văzut pe cer în acel moment a făcut-o să zâmbească
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b58def14ea1ac18b61988f0c4337b071.png)
Adevarul.ro
„Pompeii nu a fost îngropat sub lavă“. Arheologul Darius Arya explică adevărata poveste a orașului distrus de Vezuviu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_70418b004a798f0c831752d9be14bae9.jpeg)
Fanatik.ro
FCSB, echipă de start şoc cu Csikszereda: patru jucători U21! Ce se întâmplă cu Târnovanu. Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d5577dfef067b59206a2c173105e3679.jpg)
Financiarul.ro
România a doborât trei drone rusești în câteva zile
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_47e1db15e7fa923c8d724380c2e5cecd.jpg)
Elle.ro
O mai ții minte pe Janine Sârbu? Cum arată și cu ce se ocupă acum fosta soție a lui Adrian Sârbu și unul dintre cele mai apreciate modele din anii 90. A fost decorată recent de Ministerul Culturii din Franța. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
Viva.ro
Wow! Povestea lor chiar bate scenariul oricărui film! Antonela Roccuzzo și Lionel Messi s-au îndrăgostit în copilărie, viața i-a dus pe drumuri separate, dar o dramă teribilă i-a readus împreună. Mulți apropiați ai cuplului au vorbit despre episodul care le-a schimbat definitiv relația. Mult timp nu s-a știut asta despre superstarul Argentinei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
TVMania.ro
A rupt tăcerea fără nicio rușine! Daniela Crudu spune totul despre activitatea ei de pe platformele pentru adulți: „Fac ce vreau, e wow!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3f69bc11bb65c80329d15b72bf86c078.jpg)
ObservatorNews.ro
Premieră medicală în România. O pacientă conectată la ECMO, transportată cu un elicopter Black Hawk
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_34543d4173a871fb99dadf986502f2b9.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Bona Irinei Columbeanu spune pentru prima dată ce a trăit în vila de la Izvorani. Ce nu s-a văzut niciodată la TV: ”Eu am cunoscut o altă latură a relației lor. În casă era o atmosferă..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1ec0a87753f06220d1a175305cb05d74.jpg)
Wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_b0139f49cc3c3176a07b1a525b9f5e7d.jpg)
Redactia.ro
Două cutremure au zguduit România la diferență de câteva ore. Unde s-au produs
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4b620ca88c9d0a54ca815e596e03351d.jpg)
KanalD.ro
O bunică refuză să vândă o bucată din grădină și blochează construcția unui drum de 52 de milioane de euro ca să salveze un stejar vechi de 500 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_067cf734241440c840a0242c934716b2.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Iașul, pe locul doi în România după numărul de locuințe. Cum au schimbat comunele metropolitane harta județului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_934cc4fe42b7cdabde590d6a6da64769.jpeg)
Fanatik.ro
Prima plecare de la U Craiova, după 1-5 cu Dinamo! Oltenii îi caută înlocuitor. Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4ed8b82aa393469110928c2e05aba22a.jpg)
Spotmedia.ro
Cum ne prostește televizorul, la propriu! Ce-au descoperit oamenii de știință
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3004155522799671283a3d430949ad65.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6ccc75090d2623d86483ce868338c896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/plenul-parlamentului-la-investirea-guvernului-vestea-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-dupa-sedinta-a-pnl-foto-vlad-chirea-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/adinahalas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vedete-din-romania-care-nu-au-studii-superioare.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd15ad223bc6be067c739b4cfd8326c1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_78a171d45a3471d9c54e2c8ef05d0cc4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2b9e875e9ae49704d3e6d61133964519.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e4b077c3cf0e88eecb6dd41b3725098e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/george-simion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mirabela-gradinaru-droupadi-murmu-si-nicusor-dan-la-palatul-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/idei-de-mese-pentru-o-sapatamana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/lucruri-pe-care-le-uitam-cand-facem-bagajul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/meteor-cer-instelat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/cracovia-piata-centrala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/oboseala-avion-vacante-zboruri-lungi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-26-iulie-2026-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/organizare-bagaj-de-mana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-pastram-branza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-sindrom.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/candidati-medicina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-toiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/whatsapp-image-2026-07-26-at-12-03-36-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/inteligenta-artificiala-foto-ilustrativ-scaled-e1784913049878.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/frici-femeie-umbra-spaima-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-toiu-profimedia-1107208393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.