Incendiul produs de tânărul de origine ucraineană, care locuia în Vancouver, un oraș din nord-vestul Statelor Unite ale Americii, statul Washington, situat pe coasta de nord a fluviului Columbia, a provocat evacuări, oprirea extinsă a unei autostrăzi interstatale majore și devastarea râului Columbia, o importantă atracție turistică din zonă, scrie independent.co.uk.

În luna februarie a acestui an, adolescentul a pledat vinovat, pentru incendiere nesăbuite a unor proprietăși publice și private, dar și alte acuzații care i s-au adus, iar acum judecătorul John A Olson a emis o amendă care acoperă costul de stingere a incendiilor, reparațiile și restaurările în defileu precum și pagubele la case și a ordonat băiatului să servească 1.920 ore de serviciu în folosul comunității.

Totodată, judecătorul a decis că adolescentul ar putea stabili un plan de plată, care ar putea fi oprit fără achitarea integrală a amenzii după 10 ani, atâta timp cât băiatul și-a încheiat cei cinci ani de probă și nu a comis alte infracțiuni.

Amenda este strict adresată adolescentului și nu implică familia acestuia. Mai mult, băiatul a trebuit să scrie mai mult de 150 de scrisori de scuze pentru cei afectați de focul care a ars 75 de kilometri pătrați din acea zonă. Furia față de acest la băiat era atât de mare, încât autoritățile i-au ascuns numele pentru a-l proteja, precizează sursa citată.

Golful râului Columbia atrage, anual, peste 3 milioane de turiști și deține cea mai mare concentrație de cascade din America de Nord.

În august 2015, în SUA au avut loc cele mai devastatoare incendii din istorie. În total, zece state americane, printre care Arizona, Florida, Texas, Montana, New Mexico, Idah și Oregon, au fost afectate de 72 de incendii de proporții, numărul total al pompierilor desfășurați fiind de aproape 72.000.

Fumul gros degajat de aceste incendii era vizibil și pe fotografiile înregistrate de sateliții NASA.

Anul trecut, în decembrie, au fost pagube uriașe, provocate de incendiile din California. Peste 300.000 de oameni au fost evacuați, atunci.

FOTO – Arhivă


Citește și: EXCLUSIV / Ce date noi au legiștii în cazul copilului mort după ce ar fi mâncat shaorma. Toxinele bacteriene ucigașe ar putea să nu fie detectate


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.