Un american din statul Florida a câştigat la loto peste o jumătate de milion de dolari, dar sunt şanse foarte mici să-i mai încaseze vreodată, pentru că a pierdut tichetul.
Imediat după ce a aflat că este fericitul câştigător, bucuros nevoie mare, bărbatul a plecat către agenţia de unde urma să-şi ridice fabuloasa sumă. Pe drum însă americanul a reuşit "performanţa" de a pierde biletul înainte să poată arăta dovada câştigului său.
Câştigătorul este acum disperat mai ales că acest premiu l-ar fi ajutat să scape de foarte multe datorii, conform spuselor sale.