Motorul drept al unui avion de curse comerciale a explodat ieri la decolarea de pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti. Cinci oameni au murit şi alţi 20 au fost grav răniţi! Din fericire, acesta este doar scenariul unui simulări de catastrofă aviatică.

4073-165941-avion.jpg
Pompierii au reuşit să stingă “flăcările” care au cuprins avionul, în 15 minute

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, în colaborare cu SMURD şi autorităţile de la Otopeni au efectuat ieri o simulare a unui accident aviatic. Mai exact, scenariul exerciţiului a constat în explozia motorului drept al unei aeronave de curse comerciale, accident în care cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 20 au fost rănite. În cadrul acţiunii, instituţiile implicate au făcut o adevărată demonstraţie de forţă. Să sperăm că nu va fi niciodată cazul să-şi arate eficienţa şi într-o situaţie reală…

A făcut pe mortul

Ştefan Gheţu (25 de ani) este unul dintre pompierii care au participat la simularea de ieri. Rolul lui a fost unul mai puţin plăcut. A trebuit să facă pe mortul! După încheierea exerciţiului, ne-a zâmbit satisfăcut că şi-a jucat bine rolul.
4073-165942-mort.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.