Un bărbat din Satu Mare a murit, spulberat de tren, în timp ce traversa calea ferată într-un tractor.
Soţia sa, aflata şi ea în tractor, a scapat cu viaţă, iar un echipaj medical a dus-o de urgenţă la spital. Mecanicul nu a putut frâna trenul care abia plecase din gara Satu Mare. Locomotiva a târât tractorul de-a lungul şinelor zeci de metri, spre groaza celor din apropiere. Câţiva dintre pasagerii trenului au coborât să acorde primul ajutor celor doi soţi, însă bărbatul, în vârstă de 44 de ani, era deja mort.
Bărbatul cunoştea bine zona şi trecerea la nivel cu calea ferată este semnalizată. Poliţiştii spun că doar neatenţia a fost de vină pentru producerea accidentul.