Potrivit poliției, suspectul principal s-a dovedit a fi chiar fiul lor, în vârstă de 48 de ani, care locuia împreună cu victimele. După ce a săvârșit infracțiunea acesta a fugit de acasă și a fost pârât autorităților cgiar de fratele său, a notat publika.md.

A fost prins de mai mulți polițiști

Bărbatul a fost găsit în parcul central din orașul Sîngerei, cu un cuțit în mână și foarte agresiv. Pentru a-l reține au fost implicați mai mulți polițiști și aplicate mijloace speciale, folosind spray-ul lacrimogen.

Asupra acestuia a fost depistat cuțitul cu care și-ar fi omorât părinții, dar și bani – 15.700 de euro, 690 de dolari și 2200 de lei. Acesta a declarat că a lucrat în străinătate și că banii îi aparțin.

Un bărbat și-a omorât cu bestialitate părinții. Acesta a fost prins cu arma crimei asupra lui

Criminalul avea și mulți bani, dar și arma crimei asupra lui

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și se pare că și-a recunoscut vina. În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor.


FOTO&VIDEO | Ultima turnicăreasă din Apuseni. La Pătrăhăițești, în Alba, acasă la tanti Paraschiva, ascultând sârba moților și cum curge Arieșul

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.