UPDATE ora 17.00. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a transmis, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), că „zona în care a avut loc incidentul este asigurată cu plase, iar piatra, de mici dimensiuni, a venit de pe versant de la o înălțime foarte mare, dintr-o zona cu torenți, unde nu se pot monta plase”.
„Permanent facem verificări în zonă și îndepartăm stâncile și copacii care prezintă risc de prăbușire. Zona are și semnalizarea necesară privind posibile căderi de pietre. Este primul eveniment soldat cu deces de pâna acum. Piatra respectivă a fost dislocată fie de apă, fie de vânt fie de trecerea unui animal sălbatic. Situația a fost una total impredictibilă”.
Știrea inițială: Echipe de salvatori din Gorj și Hunedoara au intervenit locul accidentului, produs duminică, 2 octombrie, în jurul orei 14.00, potrivit datelor oferite de Centrul Infotrafic al Poliției Române.
„Pe DN 66 (E 79) Defileul Jiului, la kilometrul 117+900 de metri, în localitatea Bumbești-Jiu, județul Gorj, un bolovan a căzut de pe versant pe un autoturism aflat în trafic, prin parbriz. Șoferul este inconștient, fiind efectuate manevre de resuscitare”, a transmis poliția.
Potrivit ISU Gorj, manevrele de resuscitare nu au avut succes, iar bărbatul de 56 de ani a fost declarat decedat. Alte două femei, de 50, respectiv 60 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat spitalizarea.
La ora redactării acestei știri, circulația, întreruptă pe ambele sensuri la momentul accidentului, a fost reluată, a transmis IPJ Gorj, pentru ziar.
Foto: Gorjonline.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro