Ciobanul Benga Senică are o stână în apropierea Rezervației de urși de la Zărnești și este cunoscut ca având un comportament violent. Individul și-a vărsat furia asupra cățelușei Negruța, care ar fi fugit de la stâna lui. Fără milă, a lovit-o cu toporul în cap până când patrupedul nu a mai mișcat.
„Susţinea că e a lui căţeluşa, că a fugit de la el, iar dacă l-a părăsit pe el mai bine o omoară decît să o lase altuia. Căţeluşa a apărut în rezervaţie în urmă cu trei ani, cînd avea o sîrmă legată strîns la gît. Cînd a văzut că la noi e bine tratată şi hrănită a început să îşi aducă şi căţeluşii. I-a cărat în gură pînă la noi şi a rămas căţeluşa noastră. A fost sterilizată, microcipată şi înscrisă în RECS pe numele Asociaţie“, a declarat, pentru Monitorul Expres, Paula Ciotloş, purtătorul de cuvânt al Asociației Milioane de Prieteni, care a semnalat cazul revoltător.
Un câine a fost omorât cu toporul de un cioban cu antecedente penale
Potrivit reprezentanților asociației, ciobanul a fost filmat de camerele de supraveghere în timp ce omoară câine cu toporul, iar apoi spală arma într-un pârâu din apropiere.
Mai mult , baciul a amenințat că va omorî toți câinii de la Rezervație, așa că oamenii au sesizat Poliția și Procuratura, despre incidentul de-o cruzime ieșită din comun.
„Îl vom da în judecată şi nu ne vom lăsa pînă nu va fi condamnat, conform legii“, a precizat Paula Ciotloş.
Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, a menționat Daniela Găitan, prim procuror al Parchetului Judecătoriei Zărnești.
Ciobanul Benga Senică este recidivist. În 2008 i s-a deschis dosar penal pentru infracţiuni la regimul silvic, iar în 2012 a fost condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare pentru ultraj, fiind eliberat condiţionat din Penitenciarul Gherla în iunie 2014.
După ce a fost pus în libertate, s-a ales cu alte două dosare penale înregistrate la Judecătoria Zărneşti, în 2016 pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, iar în februarie 2017 pentru ameninţare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5a5b07777070a6c934b14f9531dbe64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eddefd9a12adbdb7760317ae4875f127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a07f00aaac026c0fbecaa8900474a366.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_87d95dffc92f80c944a73b85a4eae2ff.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_53ffd3a30e9e50b0ff11610e8fe17dab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_88cddbd6573dc13a0e32132b7b5eea43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_bc5654278b0800713f7becd87e7c4a4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f68dfc0db50b0852ed7db2232bf26c4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2f50f2f98e3fe05cc67e7e779e36de93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_098f53e6763d6a19c17a6147d9eb1970.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5788c3ca00d2d6384a86ac469067ac13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c3733c223aa7677667c6335bacddcbdc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_143a7339b4b563b514400be790f5e730.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3c7752a1d47fbc96e23a4a753d63e90d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9e4e1854aaf61fabca5ba97e1c126804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alexandru-muraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-hubert-thuma--fotografii-inquam-photos--octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bianca-dragusanu-40.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/geanina-ilie-si-fiul-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8cb02c182583cf38da3729242cd3b2d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/podul-de-flori-18.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-mitus-sedinta-csat-11-martie-7-e1783855038905.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/topkapi.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/09-07-2026horoscoplibaiytthumb-1-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/saint-tropez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pelagia-noctiluca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/borgo-batone.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/barbat-maini-ridicat-luna-noua.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/comisia-europeana-a-facut-precizari-in-cazul-azilelor-ilegale-din-bihor--curtea-de-apel-anunta-decizia-la-viorel-pasca-e1783866418464.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/reportaj-runcu-targu-jiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/antonia-a-murit-pe-munte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ips-antonie-in-prim-plan-noul-mitropolit-al-basarabiei-captura-deschide-md-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pink-floyd-the-wall-profimedia-0560345991-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.