Copilașul de doar ani se afla acasă, în grija mamei. Cel mai probabil, a fost lăsat nesupravegheat și a reușit să iasă pe balcon. După ce s-a urcat pe un scaun, băiețelul s-a aplecat peste balustradă și a căzut în gol de la etajul al cincilea.

copil căzut de la etaj în Constanța

Copilul s-ar fi putut lovi violent de un contor de gaze, însă a căzut de la înălțime pe tufișurile din fața blocului

Alertați din cauza zgomotului puternic, vecinii au sunat la 112, iar la fața locului au sosit de urgență mai multe ambulanțe.

Un copil a căzut de la etajul cinci al unui bloc din Constanța. Tufișurile i-au salvat viața | FOTO ȘI VIDEOIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Constanța. Medicii spun că este un miracol faptul că băiatul trăiește. El a suferit o contuzie pulmonară, însă, în momentul de față, este stabil și conștient.

Potrivit martorilor, copilul a scăpat cu viață pentru că tufișurile din fața blocului au atenuat căderea de la peste 10 metri înălțime.

În prezent, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru loviri sau alte violențe. Rămâne de văzut dacă Direcția pentru Protecția Copilului Constanța se va sesiza în acest caz.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.