„După cum știți, avem al 25-lea caz de deces de rujeolă, de data aceasta în județul Bihor, (…) din localitatea Alești. Un copil care s-a chinuit foarte mult, care a fost internat în spital, după care a fost externat pe propria răspundere;

un copil care trăia acasă fără mamă — mama lui era plecată în străinătate — și care a intrat în contact cu pacienți care au fost bolnavi de rujeolă, un copil de doi ani nevaccinat”, a precizat Bodog, după ce a participat la dezbaterea publică pe tema legii vaccinării, desfășurată la Institutul Național de Sănătate Publică.

Ministrul a precizat că acest caz a fost deja confirmat. „E confirmat serologic, prin analize la Institutul Cantacuzino, și urmează să fie confirmat și necropsic”, a mai spus Bodog.

Epidemia a lovit cel mai puternic în vestul țării, întrucât sunt înregistrate opt decese în Timiș, cinci în Arad și trei în Caraș Severin. Alte cinci decese au fost în Dolj și câte un caz în Călăraşi, Satu Mare, Bihor şi în Bucureşti. Între timp, autoritățile încă vorbesc despre achiziția vaccinului.

”În această săptămână va intra prima cantitate de ROR, adică cele 10 mii de doze pe care le-am colectat de la toate depozitele din țară și pe care le-am notificat, nu puteam să le oprim, dar le-am notificat și distribuitorii au răspuns apelului nostru și le-au blocat în depozite. Aceste doze sunt așteptate să ajungă la UNIFARM sau direcțiile de sănătate publică în această săptămână, iar celelalte 110 mii de doze vor ajunge în săptămâna care urmează. Cele 10 mii de doze vor fi trimise, cu prioritate în județele în care sunt probleme, în județele în care s-a semnalat că nu există vaccin, sunt cele 10 județe”, a declarat marți ministrul Sănătății, Florian Bodog. Este vorba despre județele Cluj, Mureș, Arad, Timiș, Suceava, Brașov, Sălaj, Hunedoara, Caraș-Severin și Alba.

Vestea proastă este că în acest moment nu lipsește vaccinul doar în cele 10 județe menționate, repsectiv cele din centrul, nordul și vestul țării, ci și, mai nou, în sudul țării. ”În mod ciudat nu am mai primit vaccinul din luna martie. Este pentru prima dată când lipsește de la noi și nu am înțeles de ce”, ne-a spus Mihaela Popșa, medic de familie în comuna Sărulești, județul Călărași.

Preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori, conf. univ. dr. Costel Stanciu, consideră că acesta este o gafă a autorităților. ”Ținând cont de evoluția epidemiei de anul trecut, Minsiterul Sănătății trebuie să știe care este necesarul, dar este evident că nu s-a preocupat de acest problemă. Ministrul ar trebui să-și dea demisia”, ne-a spus Costel Stanciu.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.