Acesta este cel de-al treilea deces provocat de complicaţiile rujeolei la Iaşi.

Toți acești copii pe care i-am pierdut au avut sub vârsta vaccinării, deci nu au avut anticorpi transmiși de la mamă. Provin din mame care nu au fost vaccinate antirujeolic”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, prof. dr. Carmen Dorobăț, citată de Digi 24.

De la declanşarea epidemiei, peste 6.000 de persoane s-au îmbolnăvit de rujeolă, iar numărul deceselor a ajuns la 28. Autorităţile române au pornit o campanie pro-vaccinare şi au alocat programului de imunizare cea mai mare sumă de până acum: 700 de milioane de lei.

Florian Bodog: „Numărul este foarte mare”

Ministrul sănătății, Florian Bodog, a declarat, la data de 17 mai, în Parlament, că medicii și părinții responsabili trebuie să vaccineze copiii.

„Eu cred că un medic responsabil şi un părinte responsabil trebuie să fie pozitivi în ceea ce priveşte vaccinarea copiilor. Dacă o să ne uităm la cifre, o să vedem modul în care au evoluat bolile de la momentul introducerii vaccinării şi până în prezent. Sunt 26 de decese. Numărul este foarte mare şi eu consider că avem o responsabilitate faţă de toţi părinţii şi faţă de toţi copiii din România”, a declarat ministrul.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

Rujeola este o boală infecţioasă care, dacă nu este tratată, poate duce la complicații. Datele CNSCBT arată că una din patru persoane infectate cu rujeolă are nevoie de spitalizare. Din 1.000 de bolnavi de rujeolă, unul își pierde viața din cauza complicațiilor.

„Vaccinul împotriva rujeolei protejează copiii împotriva acestei boli. În România, nouă din 10 părinţi îşi vaccinează copiii“, mai subliniază reprezentanţii CNSCBT.

România se confruntă cu o epidemie de rujeolă începută în toamna lui 2016. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică din România, până la 12 mai, au fost confirmate nu mai puțin de 5.728 de cazuri confirmate de rujeolă. Au fost  înregistrate 25 de decese, astfel: 8 în jud. Timiș, 5 în jud. Arad, 5 în jud. Dolj, 3 în jud. Caraș Severin, 1 în jud. Bihor, 1 în jud. Călărași, 1 în jud. Satu Mare și 1 în București. S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 39 de județe.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI