Pornind de la titlul unui western celebru cu Clint Eastwood în rolul principal, ”The Good, The Bad and the Ugly”, analiștii BBC au prezentat lucrurile bune, rele și urâte din cele 365 de zile de mandat Trump.

Părțile BUNE ale primului an de mandat al lui Trump

De la inaugurarea lui Trump, economia americană a revenit la viață.

Au fost create aproape 2,1 milioane de locuri de muncă, iar rata șomajului a ajuns la 4,1%, cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani în Statele Unite.

Șomajul în rândul afro-americanilor este în prezent de 6,8% – cel mai mic din ultimii 45 de ani.

În plus, încrederea consumatorilor și a mediului de afaceri este în creștere, imigrația ilegală este în scădere, iar perspectivele de creștere a PIB-ului sunt de 3%.

Părțile RELE ale primului an de mandat al lui Trump

Deși republicanii controlează toate instituțiile de la Washington DC atunci când a fost vorba de trecerea unor legi precum abrogarea Obamacare au avut emoții serioase.

De asemenea nu au putut fi siguri dinainte nici de reducerea impozitelor și revocarea reglementărilor predecesorului său.

Încă din primul an, Trump a început să pună în practică unele dintre cele mai controversate promisiuni din campania electorală precum începerea construirii unui zid la granița cu Mexicul, recunoașterea Ierusalimului drept capitala Israelului sau deportarea imigranților aflați pe teritoriul Statelor Unite.

INTERVIU | Îndepărtat de la conducerea Poliției din Centrul Vechi al Capitalei, comisarul-șef Cristian Ghica acuză: ”Șefii Poliției s-au întâlnit pe ascuns cu patronii nemulțumiți, ca în cazul Emi Pian”
Recomandări

De asemenea, în luna iunie a retras Statele Unite din Tratatul pentru Climă de la Paris, un gest care și-a atras critica tuturor statelor lumii, dar și a majorității orașelor americane care au spus că doresc să se implice în lupta globală de împiedicare a încălzirii globale.

Multe dintre măsurile luate de administrația Trump le-a permis democraților să-i portretizeze republicanii în cele mai urâte culori. Iar lucrurile nu par a fi deloc bune pentru partidul lui Trump în perspectiva alegerilor din noiembrie.

În cazul în care republicanii vor pierde controlul asupra Camerei, se vorbește despre un impeachment pentru a-l înlătura pe președintele Trump.

Părțile URÂTE ale primului an de mandat al lui Trump

În timp ce președintele Trump îi place să se portretizeze drept victima „știrilor false” și a presei părtinitoare, realitatea a fost că de cele mai multe ori el a fost cel mai mare dușman al său.

Directorul Spitalului Colentina, cel care ține de 6 luni în magazie un aparat PCR nefolosit, propus de PSD la alegeri în Argeș
Recomandări
Directorul Spitalului Colentina, cel care ține de 6 luni în magazie un aparat PCR nefolosit, propus de PSD la alegeri în Argeș

Folosirea constantă a Twitter-ului pentru a se contra cu oponenții politici reali și imaginari este sub demnitatea biroului său.

Liderii lumii au rămas cel puțin perplecși dacă nu au fost chiar înfuriați de comportamentul său și discuțiile despre starea de sănătate mentală a președintelui au devenit de-a dreptul banale, ceea ce este îngrijorător.

Președintele Trump a fost acuzat de rasism și comentariile sale disprețuitoare cu privire la Haiti și țările sărace din Africa i-au făcut chiar și pe cei mai apropiați aliați ai președintelui să încerce să se delimiteze de el.

De asemenea, întreaga lume a fost cu ochii pe Donald Trump și pe conflictul dintre el și liderul suprem al Coreei de Nord. Schimbul dur de replici dintre cei doi și amenințările pe care și le-au lansat cei doi au făcut pe multă lume să se întrebe dacă nu cumva suntem la un pas de izbucnirea unui război nuclear.

Citește și: VIDEO/Întoarcerea în țară e ultima opțiune a românilor din Diaspora. ”Pleacă din Spania, dar se duc în Nord”

Dezvăluiri șocante! Tudor Gheorghe, drogat cu heroină și dezbrăcat în cadă: „Dădeam din mâini, mi s-a rupt filmul!" » Incredibil ce a urmat
PARTENERI - GSP.RO
Dezvăluiri șocante! Tudor Gheorghe, drogat cu heroină și dezbrăcat în cadă: „Dădeam din mâini, mi s-a rupt filmul!" » Incredibil ce a urmat
A pus bicarbonat cu oțet în WC și NU i-a venit să creadă ce VEDE. Ce s-a întâmplat în câteva minute
PARTENERI - PLAYTECH
A pus bicarbonat cu oțet în WC și NU i-a venit să creadă ce VEDE. Ce s-a întâmplat în câteva minute
Horoscop 21 octombrie 2020. Berbecii au tot felul de complicații legate de banii câștigați prin efort propriu
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2020. Berbecii au tot felul de complicații legate de banii câștigați prin efort propriu
Uţu, „Împăratul interlopilor„, prins de DIICOT. E uluitor ce putea avea în casă
Știrileprotv.ro
Uţu, „Împăratul interlopilor„, prins de DIICOT. E uluitor ce putea avea în casă
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii
Telekomsport
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii