Liniștea orășelului Murphy, aflat la 35 de kilometri distanță de Dallas, a apus în urmă cu doi ani, când un grup de romi din România, cu vârste între 16 și 65 de ani, și-a făcut apariția. Cele aproximativ 18 persoane, care fac parte dintr-un clan de 120 de membri, aflați în mai multe zone, au diferite activități în zonă, spre nemulțumirea autorităților.

De altfel, clanul este activ din Dallas și până în Oklahoma City, spre nemulțumirea oamenilor legii. Principalele lor activități sunt cerșitul, furtul din buzunare, precum și fraude bancare cu carduri de credit.

Potrivit detectivului Brad Taylor, romii merg mereu în grup, fiind de multe ori însoțiți de copii. „În acest fel, par că sunt într-o situație disperată și emoționează lumea”, a spus acesta. Acesta a subliniat că românii preferă să cerșească în parcarea unui supermarket Walmart, unde acceptă și diferse produse, pe care apoi le returnează, pentru a obține banii.

Jurnaliștii ziarului local dau exemplu cazul unei bătrâne care le-a cumpărat produse în valoare de 100 de dolari. Ea nu a mai găsit însă romii, căci aceștia fuseseră alungați de poliție. Mai mult, autoritățile subliniază că unii au ajuns în spatele gratiilor, însă aceștia au avut mereu bani pentru a plăti cauțiunea.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Un caz similar a fost întâlnit recent la California, în Pennsylvania. Locuitorii acestui orăşel se plâng că cei zeci de romi sosiți în orășel le-au transformat viața într-un coșmar, deoarece aceștia își aruncă gunoiul peste tot, își fac nevoile în public și distrug lucruri din magazine.

Un grup de romi din România a ajuns spaima unui orășel de lângă Dallas


Citește și: EXCLUSIV/ Stela Popescu agonisește și averea crește. Își pune familia la adăpost!


Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
FANATIK.RO
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe an. E la două ore de România și poți avea o vacanță de vis aici
FANATIK.RO
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe an. E la două ore de România și poți avea o vacanță de vis aici
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Știrileprotv.ro
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Observatornews.ro
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI