Un judecător din Scoția a respins cererea unui grup de 75 de parlamentari britanici de a suspenda decizia prin care convocarea Parlamentului a fost amânată până pe 14 octombrie, transmite BBC. Decizia este însă care vizează cererea de suspendarea imediată, nu una care privește legalitatea deciziei în sine, chestiune asupra căreia instanța se va pronunța miercuri.
Parlamentarii care au inițiat acțiunea au solicitat ca suspendarea Parlamentului să fie anulată imediat până când instanța se va pronunța pe fond, însă lordul Doherty a decis că nu există ”o necesitate concludentă” pentru aceasta înainte ca audierea de marți a părților privind legalitatea suspendării.
”Nu sunt satisfăcut că s-a demonstrat că există o nevoie pentru o suspendare interim sau pentru un interdict interim care să fie acordată în acest stadiu”, a spus judecătorul. Explicația pentru decizia sa este că suspendarea Parlamentului s-ar aplica efectiv abia vinerea viitoare.
Pe de altă parte, Doherty a decis să devanseze audierea care era programată inițial vinerea viitoare.
Contestarea în instanță a măsurii ar putea duce la o premieră juridică în Regatul Unit. Dacă parlamentarilor li se va da dreptate, instanța va declara că premierul a făcut reginei o recomandare care contravine legii. Ar fi o situație jenantă pentru regină, deoarece legal ea este cea care a luat decizia pe baza solicitării venite de la Guvern.
Premierul Boris Johnson vrea să suspende Parlamentul - proces cunoscut sub numele oficial de prorogare - timp de câteva săptămâni, până la discursul reginei din 14 octombrie.
Prorogarea va scurta apreciabil timpul pe care parlamentarii îl au la dispoziție pentru a interveni pentru o amânare a Brexitului în cazul în care ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, programată pe 31 octombrie, se va face fără un acord.