- Motivul luării banilor de către o fundație, școală și părinți? Adulții nu au considerat că elevii sunt suficient de responsabili astfel încât să cheltuiască bursa pentru dezvoltarea lor educațională, exact rațiunea pentru care Petrom donase banii.
E greu să faci un copil de 15 ani să fie responsabil să își ia electrozi, nu Coca-Cola.
Adriana Stroe, directoare Grupul Școlar Industrial de Petrol Moreni:
Parte a unei rețele naționale de ONG-uri cu multe reușite, Fundația Comunitară Dâmbovița a aplicat către OMV Petrom cu proiectul de burse “Tehnium”. Un număr de 20 de copii urmau să primească fiecare câte 100 de lei pe lună, vreme de 10 luni (martie-decembrie 2018).
“Am selectat niște elevi mai scuturați”, spune Adriana Stroe, directoarea Grupului Școlar Industrial Moreni.
8 fete și 12 băieți, majoritatea din mediul rural, au fost aleși de către școală, la invitația fundației, care a trimis cererea de burse către OMV Petrom.
Pentru ce s-au dat banii
Bursele urmau să fie folosite, conform contractului dintre fundație, părinți și elevi:
“În scopul acoperirii costurilor legate de activitatea educațională în funcție de necesitățile care apar:
- Achiziționarea de materiale corespunzătoare domeniului.
- Susținerea cursurilor de pregătire.
- Materiale necesare desfășurării activității didactice.”
Același contract prevede că dacă elevul “dorește să utilizeze bursa în alte scopuri, acesta trebuie să solicite acordul Fundației Comunitare Dâmbovița”.
Fundația Comunitară Dâmbovița nu a vrut să ofere publicului documentul integral, deși, potrivit contractului, ea însăși ceruse acordul elevilor să-l facă public dacă va dori! De asemenea, fundația a refuzat să ofere publicului contractul dintre aceasta și OMV Petrom.
Cum au schimbat fundația și școala circuitul banilor
Un alt lucru pe care Fundația Comunitară Dâmbovița l-a solicitat elevilor, acela ca bursierii să solicite aprobare pentru orice schimbare în circuitul banilor, nu a fost aplicat în relația cu finanțatorul Petrom.
Pentru că, fără ca OMV Petrom să știe, așa cum rezultă din corespondența dintre Libertatea și OMV Petrom, Fundația Comunitară Dâmbovița nu a anunțat finanțatorul că transformă programul de burse într-unul de dotare a liceului.
Fundația a convenit cu părinții și cu școala să lase cei 20.000 de lei, sumă totală a burselor, să intre în conturile elevilor, căci așa știa OMV Petrom că se petrec lucrurile, dar copiii au devenit obligați, prin înțelegerea dintre adulți, să dea banii școlii.
Schimbarea circuitului banilor a devenit vizibil după ce Răuță Elena Ștefania, o elevă bursieră, a depus o plângere scrisă în care a descris că a fost obligată să returneze banii care i-au intrat în cont.
În plângerea către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, eleva scrie: “Când am spus că nu aduc banii conducerii școlii și maistrului Constantinescu Marius, am fost amenințată cu exmatricularea, de față a fost și doamna directoare Stroe Adriana”. În final, eleva cere să primească înapoi banii de bursă luați de liceu.
De cealaltă parte, directoarea școlii, Adriana Stroe, susține că “fata a făcut plângereîn iunie 2019, la 6 luni după ce s-a încheiat proiectul. Nu s-a plâns niciodată la noi la direcție. Oare dacă aveai o durere, o suferință, nu o făceai în timpul ăla? De ce nu venea mama ei să spună?”.
Contactată de Libertatea, eleva Răuță Elena Ștefania a refuzat să ofere detalii.
Nu era o bursă socială pentru țigări și Cola.
Irina Constantinescu, președintele Fundației Comunitare Dâmbovița:
“Acești copii provin din medii foarte sărace”, explică șefa fundației de ce copiii și-ar fi dorit să țină banii pentru ei.
Irina Constantinescu adaugă: “Pe perioada vacanței nu am putut recupera banii. Acești copii nu își cumpără cărți. În 2019, copiii au luat echipamentul acasă, în scopul de a lucra cu el acasă. Mulți le-au vândut în sat”.
Atât fundația, cât și școala insistă că banii luați de la copii au fost folosiți exclusiv pe dotarea școlii și că a existat consensul adulților implicați.
Noi am discutat cu părinții. Ei au fost de acord cu acest lucru – să aducă bănuții la școală din care să se cumpere scule, instrumente. Nici un părinte nu s-a opus.
Irina Constantinescu, președinte Fundației Comunitare Dâmbovița:
Victor Constantinescu, profesor de electromecanică și responsabilul de proiect pe anul 2018, susține că toate cheltuielile din banii luați de la copii au fost transparente: “În fiecare lună mergeam cu 2 băieți să cumpărăm de la un magazin din Moreni sau de la Dedeman”.
“Le arătam toate materialele cumpărate și toate bonurile. Întocmeam un raport cu copiii, semnau și trimiteam fundației”, adaugă el.
La întrebarea “Cum vă explicați că fata a făcut această reclamație?”, răspunsul profesorului Constantinescu a fost: “Așa, cum e țara asta de proști!”.
După ce Libertatea a întrebat OMV Petrom dacă știe de plângerea bursierei și de schimbarea circuitului banilor, compania a răspuns: “OMV Petrom se implică în sprijinirea educației profesionale și a demarat parteneriate cu licee tehnologice și școli profesionale din zece județe. Unele dintre aceste proiecte s-au concretizat prin acordarea unor sponsorizări, altele s-au concretizat prin acordarea de burse școlare private”.
Din sursele Libertatea, Petrom nu a știut niciodată că “bursele școlare private” s-au transformat în bani către școală.
Sponsorizările au fost acordate în vederea sprijinirii proiectului Fondul de burse Tehnium, constând în acordarea de burse pentru elevii cu posibilități financiare reduse care frecventează liceele tehnice din municipiul Moreni, jud. Dâmbovița.
OMV Petrom, la întrebările Libertatea:
“Am contactat fundația pentru clarificări și ne așteptăm să ia toate măsurile legale necesare”, a mai spus OMV Petrom.
Între timp, procurorii s-au sesizat.
“Pe 13 mai 2019 s-a deschis un dosar de cercetare penală, după o sesizare anonimă. Am fost chemată ca martor, ca reprezentant al instituției”, a confirmat Adriana Stroe, directoarea Grupul Școlar Industrial de Petrol Moreni.
“Dacă s-a greșit ceva, în ghilimele, a fost nevoit. Dar nu s-a greșit nimic”, susține Stroe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro