Patru persoane care se aflau într-un bloc din Constanța au trăit momente de groază după ce liftul în care se aflau s-a prăbușit de la parter la subsol.
Din fericire niciunul dintre cei patru nu a fost rănit, suferind doar atacuri de panică.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea a declarat: „Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență apărute în urma căderii unui lift de la parter la subsol. Intervin o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor. Din primele informații, în lift au fost patru persoane care au ieșit și intervenim pentru extragerea acestora cu o scară improvizată, din subsol”.
„Persoanele au avut un ușor atac de panică, dar fără a fi necesar transportul la spital”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, citat de ziuadeconstanta.ro
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cum a fost posibilă producerea incidentului.