Un microbuz în care se aflau 11 elevi și patru însoțitori din Portugalia și din Italia a fost implicat într-un teribil accident în Ungaria, lângă Cegled. Microbuzul s-a lovit de remorca unui autotren.O fată de 16 ani, din Portugalia, a murit în acest accident, a anunțat bihoreanul.ro. Elevii au petrecut câteva zile cu adolescenţi de la Liceul "Samuil Vulcan", în cadrul unui proiect Erasmus.În noaptea de joi spre vineri, copiii şi însoţitorii lor s-au îmbarcat în microbuzul unei companii locale de transport, cu care au pornit spre Aeroportul Ferihegy din Budapesta. Pe drum, însă, în apropiere de localitatea Cegled, din motive necunoscute, maşina lor s-a izbit de remorca unui autotren care venea din sens opus.
O adolescentă în vârstă de 16 ani din Portugalia a murit pe loc, iar mai multe persoane au rămas încarcerate. Un băiat din Ialia, care a stat lângă adolescenta portugheză, a intrat în stare de şoc şi a fost transportat la un spital din Budapesta.Ceilalţi copii şi însoţitorii care au scăpat nevătămaţi au fost transportaţi de maşini de poliţie la aeroport, pentru a prinde cursa spre casă.