După ce cazul Elodiei Ghinescu, nerezolvat până în prezent, a fost mediatizat timp de ani întregi, o altă avocată de 43 de ani din Piteşti, care nu a mai fost văzută de patru zile. Aceasta a fost dată în urmărire şi este căutată de poliţişti, după ce soţul ei i-a reclamat dispariţia.
"În după-amiaza zilei de 23 octombrie, Secţia 1 Poliţie din Piteşti fost sesizată de S. I., de 56 de ani, despre faptul că, în data de 22 octombrie, soţia sa a plecat la serviciu şi nu s-a mai întors la domiciliu", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, agent Laura Folea, citat de Agerpres.
Din primele cercetări a reieşit că avocata Cristina Spirescu a fost văzută ultima dată în ziua de 22 octombrie, în jurul prânzului, la Judecătoria Piteşti.
Potrivit semnalmentelor date publicităţii de poliţişti, femeia este de înălţime medie şi are în jur de 50 de kilograme, păr şaten, faţă ovală şi ochi căprui. În momentul dispariţiei, era îmbrăcată cu o fustă de culoare neagră, o bluză de culoare neagră, un pardesiu de culoare gri închis şi purta o geantă de umăr de stofă de culoare neagră.