Primul centru de acest gen a fost deschis în urmă cu patru ani, tot în sectorul 2, prin colaborarea dintre Patriarhia Română şi Primãria Sectorului 2, dovedindu-se benefic pentru bolnavii de cancer, motiv pentru care s-a decis de ambele părţi, dezvoltarea proiectului prin construire unui nou aşezământ social.
Noul Centru de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” ce va fi construit în curtea Bisericii Sfântul Pantelimon, a cãrei piatră de temelie a fost sfinţită în cursul serii de marţi, 8 noiembrie la slujba de vecernie, va avea două etaje şi mansardă, 30 de camere pentru persoane majore bolnave, aflate în fază terminală, precum şi cabinete medicale ce vor fi deservite de personal specializat pentru asigurarea asistenţei de specialitate.
Pentru realizarea acestui proiect, Ambasada Elveţiei, a aprobat suma de 550.000 de euro, printr-un program special de finanţare, iar Primăria Sectorului 2 suma de 132.000 de euro, ce vor fi utilizate pentru realizarea construcţiei centrului, lucrările urmând să fie finalizate anul viitor în luna noiembrie, când va avea loc sfinţirea noului aşezământ la sărbătoarea Sfântului Nectarie.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.