Astfel, MAE a facilitat revenirea în țară a 140 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze și a 137 cetățeni români din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Printre cetățenii români repatriați din Republica Franceză se regăsesc studenți Erasmus, persoane ale căror contracte de muncă au fost reziliate, turiști aflați în tranzit din Statele Unite ale Americii și medici rezidenți care și-au desfășurat stagiul în acest stat.

Cetățenii români repatriați din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt studenți, persoane spitalizate care au beneficiat de sprijinul autorităților britanice pentru repatriere, persoane fără adăpost, lucrători sezonieri din Insula Jersey, pentru care cei doi consuli onorifici ai României din St. Helier și Southhampton și autoritățile locale au întreprins demersuri de facilitare a repatrierii.

De asemenea, demersurile autorităților române au permis revenirea în România a patru cetățeni străini rezidenți, respectiv doi cetățeni francezi, un cetățean canadian, membru de familie al unui cetățean român, și un cetățean britanic.

Repatrierea a fost asigurată cu două curse aeriene speciale operate de compania TAROM, pe rutele București-Paris-București și București-Londra-București. De asemenea, prin intermediul cursei aeriene pe ruta București – Paris a fost facilitată repatrierea a 76 cetățeni francezi, care se aflau pe teritoriul României.

Citeşte şi:

Bărbatul care a filmat agresiunea șocantă din Vâlcea în care o femeie își bate cu sălbăticie mama: „De fiecare dată când am sunat la poliție, i-a păcălit că a căzut”

Lana Del Rey, acuzată că promovează abuzul. “Sunt pur și simplu o persoană minunată”

Detalii în cazul româncei împușcată de 4 ori în parcarea unui supermarket din Italia: “Stăteam împreună, dar nu o mai suportam”

Declarație de dragoste în direct pentru Alexa. Anamaria Prodan a recunoscut: "Laur știe!”
PARTENERI - GSP.RO
Declarație de dragoste în direct pentru Alexa. Anamaria Prodan a recunoscut: "Laur știe!”
Ce dramă pentru Carmen Iohannis. Soția președintelui, momente tulburătoare. E oribil ce i s-a întâmplat
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Ce dramă pentru Carmen Iohannis. Soția președintelui, momente tulburătoare. E oribil ce i s-a întâmplat
Horoscop 13 iulie 2020. Gemenii au capacitatea de a se concentra pe ce îi interesează
HOROSCOP
Horoscop 13 iulie 2020. Gemenii au capacitatea de a se concentra pe ce îi interesează