Cea de-a doua seară a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a fost încheiată cu un număr impresionant de acrobație, prezentat de o trupă din Germania.
Reprezentația, care a ținut cu sufletul la gură peste 20.000 de spectatori strânși sâmbătă în Piața Mare din Sibiu, a inclus și un număr pe sârmă, la peste 30 de metri înălțime, cu un copil de doar 5 ani în rol de acrobat, notează Turnul Sfatului.
Echipa germană care a prezentat spectacolul este formată din 13 acrobați din trei generații diferite, aceștia folosind balansiere și frânghii în numărul lor, unul considerat de mulți cel mai complex, periculos și frumos din Europa.
Trupa care a susținut impresionantul număr de acrobației a fost premiată la cea de-a 35-a ediție a Festivalului Internațional de Circ de la Monte Carlo.
Duminică seară, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a programat un “sezon” american, cu mai multe reprezentații ale trupelor din Statele Unite. O piesă va fi jucată special pentru soldații americani care participă la exercițiul NATO de la Cincu.
Sursa foto: Turnul Sfatului