Un primar din județul Satu Mare este cercetat penal pentru participarea la o adunare de circa 30 de persoane în comună, în condițiile în care tocmai el trebuia să impună respectarea ordonanțelor militare emise în timpul epidemiei de coronavirus. Primarul comunei Acâş, Tibor Balog, va fi audiat în dosarul penal constituit de procurorii din Carei.
Primarul comunei Acâş „avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare", au precizat procurorii, într-un comunicat.
„În data de 13 aprilie, organele de poliţie din cadrul postului Acâş s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul B.T., la data de 12 aprilie, în jurul orelor 20.00-20.30, s-a deplasat în cartierul de romi din localitatea Acâş, unde a avut loc o adunare de aproximativ 30 de persoane, deşi avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare conform Ordonanţei Militare emise de Ministerul Afacerilor Interne, nerespectând astfel măsurile privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor infecto-contagioase", au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, potrivit Agerpres.
Primarul comunei Acâş, Tibor Balog, nu a putut fi contactat, arată sursa citată.
Totodată, o altă persoană este cercetată pentru zădărnicirea combaterii bolilor, întrucât a participat la acea întâlnire, deşi avea obligaţia de a sta în autoizolare la domiciliu.