Purtătorul de cuvânt al unui birou de Poliţie din statul Nevada, SUA, a vrut să arate cât de departe poate merge profesionalismul. El a fost arestat de colegii săi şi a trimis imediat un comunicat de presă despre acest lucru, însoţit de o fotografie a sa, încătuşat.
David Boruchowitz s-a predat, vineri, după ce fusese acuzat că a hărţuit câţiva candidaţi la funcţii publice, atacându-i şi tâlhărindu-i.
Purtătorul de cuvânt a menţionat în comunicat că în obligaţiile sale intră investigarea şi reţinerea oamenilor care comit infracţiuni, "indiferent de cine pot fi aceştia".