Românul Ionuţ B., în vârstă de 34 de ani și-a fi pus capăt zilelor spânzurându-se, potrivit cercetărilor făcute de polițiști. Deși soția lui a chemat imediat ambulanța, medicii nu au mai putut face nimic pentru el.
Tragedia a fost descoperită de femeie la miezul nopţii, duminică spre luni, la Aversa, o periferie la nord de Napoli. Soţia lui l-a găsit fără suflare aproape de miezul nopţii şi a sunat la 118, cerând disperată ajutorul. A încercat să-l resusciteze singură, până la sosirea medicilor, dar aceştia nu au mai putut face nimic pentru bărbat.
Din primele cercetări, se pare că Ionuţ s-a sinucis, spânzurându-se, potrivit Observator.tv. Poliţia a preluat ancheta, pentru a stabili cu exactitate cauzele morţii românului.