Cei care circulau agale pe trotuarul din faţa blocului 23 de pe respectiva arteră au avut parte de o imagine terifiantă. Un bărbat s-a aruncat în gol de la etajul V al respectivului imobil, situat vis – a – vis de piaţa centrală a municipiului reşedinţă de judeţ!!! „Mergeam pe aici, ca de obicei, în drum către casă. Căutam ceva în poşetă când am auzit o bufnitură foarte puternică în faţa mea. Ce am văzut m-a înspăimântat teribil… La vreo doi – trei metri în faţa mea era un bărbat întins pe jos, căzut pe burtă, şi plin de sânge. M-am blocat pe moment. Nu mai ştiam ce să fac… L-am văzut…. Era un băiat tânăr, putea să-mi fie copil”, spunea, încă în stare de şoc, Nuşa Sârghi, una dintre persoanele care a fost martor fără voie la tragicul incident. Impactul cu asfaltul a fost fatal pentru tânărul sinucigaş. Paramedicii de la SMURD au încercat, preţ de vreo trei sferturi de oră, să-l reanimeze pe Mihai caraculea, un tânăr student din Deva, în vârstă de doar 22 de ani, care a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa.
Greu de identificat
În locul unde s-a produs tragicul eveiment, unul deosebit de circulat în Deva, se adunase o mulţime de oameni. Cu greu cei de la „Criminalistică”, alături de jandarmi, au reuşit să degajeze terenul. Cu toate acestea, mulţi oameni erau îngroziţi de imaginea pe care o văzuseră. „Eram în vizită la fata mea, care stă în acest bloc. Plecasem cu nepoţica şi l-am văzut pe bietul băiat întins pe jos şi plin de sânge. Nu ştiam cum să-i acopăr privirea fetiţei să nu vadă această imagine. E groaznic ceea ce s-a întâmplat. Nu ştiu cine este persoana, nu o cunosc, deşi vin destul de des pe aici”, spunea, cu lacrimi în ochi, Ioana Popescu, un alt martor al tragediei. Emil Suciu, un alt trecător prin zonă, a declarat, la rândul său, următoarele: „Am văzut un cetăţean întins pe jos, pe burtă. Am crezut că i se făcuse rău. Am auzit un tânăr care suna disperat la 112, probabil, şi spunea că este al treilea sau al patrulea apel şi nu apare nimeni, deoarece este un om mort pe stradă. Abia atunci mi-am dat seama că este o baltă de sânge în jurul lui”, spunea acesta. Multă vreme nimeni nu ştia cine este victima, chiar şi vecinii nerecunoscând persoana în cauză, starea de confuzie persistând minute bune.
Sărăcia l-a împins la un gest extrem
Persoana care s-a aruncat în gol nu avea acte de identitate asupra sa, ci doar telefonul mobil. „Îl ştiu din vedere. Era un băiat liniştit, care stătea în chirie în apartamentul lipit de acela în care lociuiesc eu. Nu ştiu cum îl cheamă… Ne vedeam pe casa scării şi ne salutam ca între vecini. Când ne întâlneam mai intram în vorbă. Ştiu că era student în anul II. Nu ştiu ce facultate făcea, dar îmi povestise, nu demult, că mai avea o restanţă, dar nu păreau să fie probleme. Acum stătea singur în apartamentul vecin, dar înainte împărţea chiria cu un alt băiat, tot student, probabil. Sunt îngrozită”, afirma Ana Şerban, vecina tânărului care şi-a pus capăt zilelor. Poliţiştii de la „Criminalistică” au reuşit, în cele din urmă, să identifice bărbatul care s-a aruncat în gol. Cel care i-a ajutat în recunoaşterea victimei era un cunoscut al familiei acesteia. „Sunt un prieten al fratelui lui şi ştiu că este un caz tragic, de la A la Z. Bietul băiat a fost un copil nedorit, care provenea dintr-o familie destrămată, şi se întreţinea singur, dar cu multă greutate. Nu mai ştiu ce să zic”, declara Mihai Popa, cel care a recunoscut victima. Mai mulţi trecători prin zonă, care au refuzat să-şi precizeze identitatea spuneau că sărăcia l-a determinat pe Mihai Carculea să recurgă la un asemena gest.
Poliţiştii au făcut cercetări şi în apartamentul de la balconul căruia s-a aruncat în gol tânărul în vârstă de 22 de ani. „După primele verificări făcute la faţa locului s-a constatat că persoana în cauză nu a lăsat niciun „bilet de adio”. De asemenea, nu există indicii care să conducă spre comiterea vreunei fapte cu caracter penal. Am găsit o urmă de încălţăminte pe o măsuţă de pe balconul apartamentului şi se pare că victima a călcat pe acel obiect de mobilier înainte de a se arunca în gol. Aceste indicii preliminare arată că este vorba despre un act voluntar de suicid. Totodată, s-a stabilit că victima, Mihai Carculea, avea domiciliul pe Aleea Viitorului din Deva, în blocul 23, şi că stătea în chirie în acest apartament”, a declarat comisarul şef Dan Goga, adjunctul comandatului Poliţiei municipiului Deva, cel care coordonează ancheta în acest caz.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro