Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr, a declarat că un TIR care se deplasa, joi, pe DN 67, în localitatea Câlnic, a intrat în coliziune, la intersecția cu un drum comunal, cu un microbuz încărcat cu pepeni, care nu a acordat prioritate de trecere. În urma impactului, microbuzul a fost proiectat într-un autoturism parcat în fața unei case.

Trei pasageri din microbuz, respectiv șoferul în vârstă de 25 de ani, din județul Dolj, și doi adolescenți în vârstă de 16 și 17 ani, o femeie în vârstă de 61 de ani din TIR, precum și șoferul acestuia, de 37 de ani, au fost răniți.
Potrivit medicilor, victimele se află în afara oricărui pericol.

”A fost anunțat inițial un accident cu trei victime. La fața locului au fost găsite cinci victime, au fost redirijate alte ambulanțe către locul accidentului, o victimă a refuzat să fie transportată la spital. Celelalte patru persoane au fost trimise la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu. După primele verificări, acestea au fost accidentate ușor”, a declarat, conform Mediafax, directorul Serviciului de Ambulanță Gorj, Marinică Niculescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.