Dacă sâmbătă regimul termic va fi caracterizat de valori uşor mai ridicate decât cele specifice datei, în a doua zi de week-end vremea se va răci. În majoritatea regiunilor vor fi averse, posibil asociate cu descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade, iar cele minime între 6 şi 13 grade.

Efectele cele mai aspre ale aerului polar se vor resimţi începând de marţi, când temperaturile se vor situa sub mediile climatologice ale perioadei şi temporar va ploua.

Pe lângă temperaturi mult mai scăzute decât normalul acestei perioade, aerul rece este posibil să aducă şi fenomene extreme. ANM a transmis că în acest moment sunt create premisele unor tornade asemănătoare cu cea de la Călăraşi, potrivit stirileprotv.ro.

Meteorologii ANM au avertizat că, în urma instabilității climatice, apar fenomene de instabilitate care se traduc prin vânt puternic, vijelii chiar şi vânt cu aspect tornatic, cum am avut zilele trecute.

Vremea se va menţine rece până vinerea viitoare. Cele mai afectate vor fi țările din Europa Centrală, acolo unde în prima parte a zilei temperaturile ar putea ajunge chiar la pragul înghețului.

Foto: severe-weather.eu


Sistemul antigrindină de 25 de milioane de euro dă rateuri! 16 rachete, de aproape 1.300 de euro bucata, au fost trase degeaba în ziua urgiei


 

Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
Șerban Huidu, eșec total în instanță. Judecătorii au luat decizia total neașteptată
PARTENERI - PLAYTECH
Șerban Huidu, eșec total în instanță. Judecătorii au luat decizia total neașteptată
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
Ofertă FABULOASĂ pentru Gheorghe Hagi. "Regele" dă marea lovitură şi semnează cu un club din Europa League: "E buget de 22 de milioane de euro"
Telekomsport
Ofertă FABULOASĂ pentru Gheorghe Hagi. "Regele" dă marea lovitură şi semnează cu un club din Europa League: "E buget de 22 de milioane de euro"