Pentru ca piata e invadata de vinuri falsificate, specialistii ne spun la ce trebuie sa ne uitam cand cumparam o sticla cu licoarea lui Bachus.
„Pe eticheta e obligatoriu sa fie scrise: categoria de calitate a produsului – de masa, de masa superior etc.; indicatia geografica; continutul in zahar; taria in alcool; volumul; unitatea producatoare si cea care a imbuteliat; data ambalarii sau numarul lotului. Dopul trebuie sa asigure etanseitatea perfecta”, a precizat Cornel Dicu, inspector sef in Ministerul Agriculturii.
„Romanii trebuie sa stie ca pretul scazut inseamna un produs falsificat, pentru ca toate costurile necesare duc la un pret de fabricatie de circa 35.000 lei litrul, deci nu poate fi comercializat cu 20.000 lei. Mai multi producatori cu renume au facut sesizari ca piata vinului a fost invadata de falsuri, care purtau etichetele lor”, a mai spus Dicu.
Desi inca din ianuarie au intrat in vigoare noile reglementari din domeniu, abia acum Ministerul Agriculturii investigheaza producatorii de vinuri. In acest moment, ministerul a declansat un control la firmele care produc si comercializeaza arome si esente. Primele 18 licente au fost suspendate pentru ca asa-zisii producatori trimiteau pe piata „zeama de dude”. Una din firmele amendate comercializa vin cu aroma de trandafir. „Cand au inceput verificarile, 80% din vinurile imbuteliate in sticle din plastic erau falsuri”, ne-a declarat Dicu.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!