„În cadrul unui studiu atât de mare, este de așteptat ca unii participanți să se simtă rău. Fiecare caz trebuie evaluat cu atenție, pentru a ne asigura că și evaluarea siguranței vaccinului este clară”, a transmis Universitatea Oxford, într-un comunicat de presă.

Instituția nu a dezvăluit ziua în care studiile vor fi reluate. În ultima săptămână, o comisie independentă a revizuit datele în legătură cu standardele de siguranță ale serului și a concluzionat că acesta „nu prezintă pericole”.

CEO-ul AstraZeneca, Pascal Soriot, a precizat că 18.000 de persoane au primit deja vaccinul, ca parte a testului.

„Nu putem da prea multe informaţii despre pacientul cu efecte secundare şi nici despre acele efecte. Dar principala noastră grijă este sănătatea participanţilor, aşa că cercetările noastre se desfăşoară la cele mai înalte standarde. Vom continua să monitorizăm cu atenţie orice schimbare în starea de sănătate a pacienţilor”, a spus acesta, conform Bloomberg.

În cel mai recent bilanț, Organizația Mondială a Sănătății a enumerat 35 de potențiale vaccinuri evaluate în teste clinice pe oameni în întreaga lume. Nouă dintre acestea sunt în ultima fază sau se pregătesc să intre.

Ad placeholder

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) consideră că un vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi aprobat și disponibil în cantități suficiente cel mai devreme la începutul lui 2021.

Foto: EPA

Citeşte şi:

VIDEO | Noi proteste la Minsk. Femeia de 73 de ani, devenită simbol al manifestațiilor, le-a ținut piept forțelor de ordine

O româncă a fost ucisă de soțul ei, în Spania, cu mai multe lovituri de ciocan în cap. Verdictul anchetatorilor: „Crimă din compasiune”

Anul trecut divorța cu scandal de cea de a doua soție. Acum,  Marian Drăgulescu nu se mai ferește și se afișează alături de noua iubita. Cum arată
PARTENERI - GSP.RO
Anul trecut divorța cu scandal de cea de a doua soție. Acum, Marian Drăgulescu nu se mai ferește și se afișează alături de noua iubita. Cum arată
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2020. Luna Plină în Berbec | VIDEO URANISSIMA
HOROSCOP
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2020. Luna Plină în Berbec | VIDEO URANISSIMA
Imagini virale! Ce a făcut acest bărbat pe Aeroportul Otopeni. VIDEO
Telekomsport
Imagini virale! Ce a făcut acest bărbat pe Aeroportul Otopeni. VIDEO