Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod portocaliu de inundatii ca urmare a ploilor torenţiale înregistrate, dar şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele ore.
Potrivit avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, ca urmare a ploilor torenţiale înregistrate, dar şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide cu efect de inundaţii locale şi posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice Teleajen, Cricovul Sărat (judeţul Prahova), Nişcov, Slănic şi Câlnău (judeţul Buzău). Aceste fenomene pot fi mai intense în bazinele hidrografice ale râurilor Teleajen şi Nişcov, se mai arată în avertizarea cod portocaliu.
Judeţele Buzău şi Prahova au fost, duminică dimineaţă, timp de aproximativ o oră, sub avertizare cod portocaliu de ploi şi vijelii. În aceste zone au fost averse şi descărcări electrice, iar vântul a depăşit la rafală 75-80 de kilometri pe oră, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. De asemenea, judeţul Buzău este, între orele 07.00 şi 09.00, sub avertizare cod galben de ploi, vijelii şi descărcări electrice.
COD GALBEN de INUNDAŢII
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod galben de inundaţii, care a intrat în vigoare duminică, la ora 12.00 şi este valabilă până la ora 24.00.
Potrivit avertizării, inundaţii locale se pot produce pe afluenţii râului Olt (din judeţele Covasna, Braşov şi nordul judeţului Vâlcea), pe Argeşul superior (judeţul Argeş), în bazinele superioare ale râurilor Ialomiţa, Prahova şi afluenţii lor din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, pe Buzăul superior şi pe afluenţii săi din judeţele Covasna şi Buzău, pe Râmnicu Sărat şi Putna, din judeţele Buzău şi Vrancea, precum şi pe afluenţii mici ai Bârladului şi Siretului, din judeţul Galaţi.
Scurge pe versanţi şi viituri rapide se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Prahova, Buzău, Covasna şi Vrancea, a precizat sursa citată.
Inundaţii locale se pot produce, până la ora 18.00, şi pe unele râuri mici din bazine hidrografice situate în zonele de deal şi munte din judeţele Maramureş, Mureş, Bacău, Vaslui, Iaşi şi Botoşani, precum şi pe unele râuri mici din judeţul Tulcea.