UPDATE 16.40: Naţionalităţile celor şapte ostatici care nu au fost eliberaţi în Algeria: doi americani, trei belgieni, un japonez şi un britanic
UPDATE 16.30: Potrivit agenţiei ANI, pe lista de ostatici nu se mai află nici un român. E posibil ca unii ostatici să fi reuşit să fugă sau să fi fost eliberaţi. Mai sunt în prezent şapte ostatici ţinuţi în viaţă. Din păcate nu se cunosc detalii referitoare la românulcare a fost ostatic. Conaţionalul nostru ori e pe lista celor ucişi, ori este liber.
UPDATE 15.20: Conform AlJazeera, 35 de ostatici şi 15 răpitori au fost ucişi în timp ce încercau să schimbe locaţia în care se aflau.
UPDATE 14.10 MAE a confirmat faptul că printre ostatici se află şi un cetăţean român. Pe de altă parte, e posibil să fie vorba despre mai mulţi români printre ostatici.
UPDATE 14.09 The Guardian anunţă că teroriştii care au luat ostatici 41 de cetăţeni străini, printre care şi un român, fac parte din gruparea al-Qaida.
Un român, alături de alţi 40 de cetăţeni străini, a fost răpit, în Algeria, informează postul Al-Jazeera. Incidentul a avut loc la un complex de exploatare a gazelor, din Amenas.
Unul dintre răpitori, care s-a prezentat sun numele Abu al-Baraa, a declarat joi pentru postul Al-Jazeera, că între cei 41 de ostatici din Algeria se află un român. Purtătorul de cuvânt al MAE, Ovidiu Dranga, a declarat, pentru Mediafax, că instituţia sa verifică informaţia privind posibila răpire a unui cetăţean român în Algeria.
Numărul „ostaticilor este în jur 41” şi că aceştia provin din 11 ţări, şi anume Norvegia, Franţa, Statele Unite, Marea Britanie, România, Columbia, Thailanda, Filipine, Irlanda, Japonia şi Germania, a declarat Abu al-Baraa pentru postul de televiziune din Qatar,
Teroriştii cer retragerea armatei algeriene, care a încercuit acest complex în domeniul exploatării gazelor ca urmare a incidentului, pentru a permite lansarea unor negocieri, a declarat el pentru Al-Jazeera.
„Cerem retragerea armatei algeriene pentru a permite lansarea de negocieri” cu privire la ostatici, a declarat acest răpitor.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
FANATIK.RO
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI