Un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție a vrut să oprească o mașină pentru un control de rutină, dar șoferul n-a vrut să oprească, ba, dimpotrivă a călcat accelerația. Totul s-a întâmplat în jurul orei 9.30, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, la intersecție cu strada Portiței.În timp ce conducea cu viteză, pe strada Răsuri, a lovit 5 autoturisme, dintre care două se aflau în mers și trei erau staționate, a informat replicaonline.ro.Când a ajuns pe strada Izvor, conducătorul autoturismului a oprit și a abandonat mașina, încercând să fugă. Polițiștii l-au urmărit până în dreptul unui imobil.
Fugarul a încercat să între în curtea casei, moment în care, pentru că nu a răspuns la somațiile legale efectuate, unul dintre polițiști a executat un foc de armă în plan vertical, nefiind înregistrate victime.
Bărbatul în cauză a fost imobilizat, iar în urma cercetărilor, polițiștii au descoperit faptul ca acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule si, de asemenea, numerele de înmatriculare ale autoturismului sunt expirate din noiembrie 2018.Pe numele bărbatului în vârstă de 27 de ani a fost întocmit un dosar de cercetare penală. În cauză se efectuează cercetări cu autorul în stare de reținere.