Afirmaţiile preşedintei Comisiei Europene vin la trei săptămâni după întâlnirea pe care liderii UE au avut-o pe 6 aprilie cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la Ankara.

Erdogan i-a găzduit pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi pe Ursula von der Leyen dar au fost asigurate numai două scaune. Astfel că șefa executivului comunitar, singura femeie dintre oficiali, a fost nevoită să se aşeze pe o canapea din apropiere.

Von der Leyen a spus că din cauză că este femeie, ea nu a fost tratată în conformitate cu statutul său de preşedintă a Comisiei Europene.

M-am simţit rănită şi lăsată singură, ca femeie şi ca europeană. Asta arată cât de departe trebuie să mergem pentru ca femeile să fie tratate egal.

Ursula von der Leyen:

Convenţia de la Istanbul pentru protecţie femeilor este un instrument important pentru a ne asigura că astfel de poveşti nu rămân nespuse, a spus ea, adăugând că retragerea Turciei este un „semnal teribil”.

De asemenea, este inacceptabil că unele state UE nu au ratificat încă tratatul, în timp ce altele se gândesc să se retragă, a mai spus preşedinta Comisiei Europene.

„Violenţa împotriva femeilor şi copiilor este o infracţiune şi trebuie să o tratăm ca pe o infracţiune”, a mai afirmat Ursula von der Leyen.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Adresându-se Turciei, ea a spus că respectarea drepturilor femeilor este o precondiţie importantă pentru reluarea dialogului şi extinderea programelor comune.

Continuarea detensionării în Mediterana de Est şi respectarea verdictelor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) sunt alte condiţii, a precizat von der Leyen.

„Acestea sunt condiţiile noastre pentru aprofundarea cooperării economice cu Turcia”, a afirmat preşedinta Comisiei Europene.

Clarles Michel între timp a vorbit public despre regretul său privind acest incident şi şi-a exprimat sprijinul său neclintit pentru drepturile femeilor, notează dpa.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI