“Am decis să pregătim o moţiune simplă pe tema etnobotanicelor pe care să o depunem la Camera Deputaţilor săptămâna viitoare, evident după ce o vom transmite Biroului Permanent al PSD şi apoi către USL. La ora actuală, în Parlamentul Româmiei sunt depuse 24 de iniţiative legislative care privesc interzicerea consumului de etnobotanice, iar pentru urgentarea interzicerii acestor substanţe se impunea o ordonanţă de urgenţă a Guvernului Boc”, a susţinut Lia Olguţa Vasilescu.În acest sens, ea a precizat că Executivul nu a catadicsit să se ocupe direct de interzicerea etnobotanicelor. “Dar cum Guvernul Boc nu a catadicsit până acum să se aplece asupra acestui subiect, am decis să facem această moţiune simplă. Pentru noi situaţia este explicabilă în ceea ce priveşte inactivitatea Guvernului pe acest domeniu având în vedere că în anul 2009 o comisie formată din specialişti sub înaltul patronaj la preşedintelui României a cerut dezincriminarea consumului de droguri uşoare”, a conchis senatorul PSD.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro