UPDATE ora 16.00 PNL ia în considerare depunerea unei moțiuni de cenzură, a anunțat liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, pe Facebook.

”Ne aflăm într-un puternic asalt al majorității parlamentare împotriva ideii de Lege. Ordonanțele PSD sunt atentate la proiectul european al României. Afectează visul romanilor de a avea o țară europeană unde nu există două categorii de cetățeni, unde nu este tolerată hoția politică. E o spulberare a așteptărilor și speranțelor a milioane de români.
O țară ca afară nu înseamnă doar prosperitate ci și egalitate în fața legii. PSD îi îndepărtează pe romani de propria lor țară! Cine mai dorește să se întoarcă în țară când politicienii se scapă intre ei de justiție? E un gest de tâlhărie la drumul mare!”, a transmis liberala.

USR consideră inacceptabilă promovarea de către Ministerul Justiţiei a celor două proiecte de ordonanţe de urgenţă care legiferează în domenii fundamentale pentru statul de drept şi consideră că Ministerul Justiţiei a eşuat în încercarea de a justifica urgenţa reglementării cuprinse în cele două proiecte, a anunțat formațiunea, într-un comunicat de presă.

De asemenea, USR va înainta un memoriu Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care va arăta de ce proiectele celor două ordonanţe de urgenţă urmăresc interesele unor persoane care deţin sau au deţinut funcţii publice şi nu pe cele ale societăţii, care are nevoie de limitarea fenomenului corupţiei.

Sub 3% dintre români încap în adăposturile de protecție civilă în cazul unui dezastru. Unele state europene raportează 80%
Recomandări
Sub 3% dintre români încap în adăposturile de protecție civilă în cazul unui dezastru. Unele state europene raportează 80%

”Considerăm că PSD se foloseşte abuziv de situaţia populaţiei penitenciare pentru a cărei rezolvare durabilă are instrumente administrative, prin convertirea unor spaţii dezafectate- precum foste cazărmi- în închisori, sau legislative, cu iniţierea unei dezbateri publice privind reforma sistemului penitenciar. USR este deschis să preia iniţiative din societatea civilă cu acest scop”, mai spun cei de la Uniunea Salvați România.

Potrivit parlamentarilor USR., urgenţa nu este justificată în niciun fel nici în cazul proiectului de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală.

”În cadrul Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, există discuţii în curs pentru lămurirea şi modificarea unora dintre articolele ce fac obiectul proiectului de OUG. Considerăm ca este democratic ca acest demers, de modificare a celor două coduri, să fie lăsat Parlamentului, oferind posibilitatea exprimării unor poziţii avizate din partea tuturor organismelor implicate în procesul de justiţie, a partidelor, a mediului academic şi din partea societăţii civile”, mai anunță USR.

Foto: Cdep.ro

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
"Ne este greu să găsim cuvintele potrivite. Vei fi în sufletele noastre pentru totdeauna". Alexandru a murit la doar 22 de ani, într-un accident de muncă în Belgia
Observatornews.ro
"Ne este greu să găsim cuvintele potrivite. Vei fi în sufletele noastre pentru totdeauna". Alexandru a murit la doar 22 de ani, într-un accident de muncă în Belgia
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Știrileprotv.ro
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer