Mergi direct la conținut »
USR cere demisia lui Dragnea de la șefia Camerei Deputaţilor, după decizia ICCJ
Ştiri Libertatea > Ştiri > USR cere demisia lui Dragnea de la șefia Camerei Deputaţilor, după decizia ICCJ

USR cere demisia lui Dragnea de la șefia Camerei Deputaţilor, după decizia ICCJ

Uniunea Salvaţi România (USR) îi cere demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în dosarul "DGASPC Teleorman".

„Este inacceptabil ca un infractor cu două condamnări penale să rămână în una din cele mai importante funcţii de conducere ale statului şi să reprezinte România. Decizia ÎCCJ de astăzi este o dovadă că justiţia este independentă şi a rămas imparţială în ciuda presiunilor teribile exercitate de Liviu Dragnea şi de PSD în ultimul an şi jumătate”, se arată într-un comunicat transmis de USR.USR apreciază că decizia judecătorilor în acest dosar „pune capăt unor ani în care Liviu Dragnea a teleormanizat România şi şi-a subordonat oamenii prin ilegalităţi şi plătindu-i” din banii statului.

„Acest infractor nu mai are ce căuta la conducerea Parlamentului şi în nicio funcţie publică, iar PSD trebuie să renunţe la planul de anihilare a justiţiei iniţiat de Dragnea. Un partid condus de un infractor, care are şi alte dosare în curs, nu are legitimitatea de a modifica cele mai importante legi în domeniul justiţiei, cu scopul vădit de a subordona procurorii şi de a intimida judecătorii”, a declarat preşedintele USR Dan Barna, citat de Agerpres.

Joi, 21 iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul „DGASPC Teleorman”. Decizia nu este definitivă.

În același dosar, Bombonica Prodana scapă de închisoare. Fosta soție a lui Liviu Dragnea a primit doar amendă.

Vi se pare corectă condamnarea lui Liviu Dragnea?

Se încarcă ... Se încarcă ...

Citește și: O româncă absolventă la Cambridge, despre situația socială din țară. “Eliminarea corupției, educația în spiritul onestității și meritocrația sunt până la urmă elemente cheie”


 

Close
Închide
  Close