USR a precizat că respinge orice formă de naţionalism şi demagogie politică, indiferent de forma în care este ea prezentată.

„Acest proiect a fost gândit să ajungă în dezbaterea Parlamentului la debutul campaniei electorale pentru alegerile locale, marea miză – de 30 de ani – a UDMR. Ghinionul a făcut ca din cauza Stării de Urgenţă alegerile locale să se amâne, aşa că această fumigenă electorală a picat în gol”, a informat un comunicat al formaţiunii conduse de Dan Barna.

„UDMR-ul nu se sfieşte să folosească aceleaşi metode de campanie electorală ca şi PSD, aliatul lor de mai bine de 20 de ani: demagogie şi naționalism. Altfel, UDMR nu a făcut nimic pentru dezvoltarea economică a judeţelor în care locuiesc maghiarii, aceştia fiind lăsaţi să se descurce singuri, fără atragerea de investiţii sau de fonduri europene, victime sigure ale altui naționalism oportunist, cel al lui Vikor Orban”, a mai anunţat USR, potrivit news.ro.

Iar preşedintele USR, Dan Barna, a declarat la Digi 24: „Nu cred că PSD vrea să dea Ardealul ungurilor. Este o tâmpenie, din orice punct de vedere am vrea să o folosim. Inclusiv ca mesaj politic”.

Senatorii USR vor vota împotriva proiectului privind „autonomia Ţinutului Secuiesc” depus de deputaţii UDMR Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsar-Terza.

Reacţia USR vine după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut o răbufnire fără precedent. Vorbind despre proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, şeful statului a folosit cuvinte dure: „PSD luptă să dea Ardealul ungurilor”.

Într-un discurs care a durat puţin peste două minute, Klaus Iohannis a mai spus că „este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD” şi a precizat că, atât timp cât este preşedinte, „o astfel de lege nu va exista”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.