Oamenii de știință israelieni sunt aproape gata cu cercetările pentru dezvoltarea primului vaccin împotriva coronavirusului, a spus ministrul Științei și Tehnologiei Ofir Akunis, citat de Jerusalem Post.

Potrivit sursei citate, vaccinul va fi gata în câteva săptămâni, iar apoi va mai avea nevoie de alte trei luni pentru a putea fi comercializat.

„Pentru că este nevoie urgentă de un vaccin pentru coronavirus, în toată lumea, facem tot ce putem să accelerăm dezvoltarea sa”, a declarat directorul Migal Galilee Research Institute, David Zigdon, instituția care a descoperit vaccinul.

Zigdon a mai spus că vaccinul va fi administrat pe cale orală pentru a fi accesibil publicului larg și poate fi administrat, deopotrivă, adulților și copiilor.

Oamenii de știință din Israel lucrau de patru ani la un vaccin ce poate fi adaptat pentru mai multe tipuri de virusuri, iar acum l-au adaptat pentru coronavirus, a explicat Dr. Chen Katz, liderul grupului de biotehnologie al institutului Migal pentru Times of Israel.

Cercetătorul de la Migal, institut finanțat de statul israelian, a mai spus că noul vaccin „ar putea transforma această boală (provocată de coronavirusul COVID-19-n.red.) într-o răceală ușoară”.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări

Este posibil ca multe persoane cărora li se administrează noul vaccin să fie, ulterior, infectate cu noul COVID-19, dar să nu aibă nici măcar simptomele unei răceli; practic, să nu fie afectați deloc.

Dr. Chen Katz, liderul grupului de biotehnologie al institutului Migal (Times of Israel):

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO

Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro

Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România

A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Știrileprotv.ro
A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI