Spectacol de lumină în Statele Unite ale Americii. Persoanele care merg noaptea pe plajele din California pot vedea valuri bioluminescente, informează The Guardian.
Fenomenul are loc pe coastele sudice ale statului american, o dată la câțiva ani. Localnicii spun că strălucirea de anul acesta este deosebită. Acest lucru se datorează, cel mai probabil, ploilor-record căzute în regiune. Acestea au generat o dezvoltare mai mare a algelor.
Anul acesta, spectacolul de lumini este cât se poate de special. El a apărut odată cu redeschiderea plajelor după o lună de restricții impuse de autorități pe fondul pandemiei de coronavirus.
Dale Huntigton, pastor al unei biserici din San Diego, s-a trezit la ora 3:00 pentru a face surfing pe valurile luminate. ”Fac surfing de 20 de ani, dar niciodată nu am văzut așa ceva”, a spus bărbatul.
Strălucirea de neon a valurilor se datorează dezvoltării plantelor microscopice denumite fitoplanton. Ziua, aceste organisme stau la suprafața apei, dându-i o culoare brun-roșcată, cunoscută drept mareea roșie. Noaptea, algele oferă un veritabil spectacol de lumini.
Aflat pe plaja Newport, un fotograf a reușit să filmeze mai mulți delfini în timp ce înotau prin lumina bioluminescentă, ca niște fantome ale mării, notează sursa citată.