Vasile Iuga, trezorier al Institutului Aspen România și unul dintre cei mai experimentați consultanți de business din România, este invitatul unei noi ediții „Idei în Acțiune”, un proiect Libertatea realizat în colaborare cu Institutul Aspen România.
Cu o carieră construită aproape de companii, investitori și decizii economice importante, Vasile Iuga vorbește despre leadership, încredere, economie și despre felul în care se iau deciziile bune atunci când miza este mare.
Fost lider al operaiunilor uneia dintre cele mai mari firme internaționale de consultanță, atât în România, cât și în Europa de Sud-Est, Vasile Iuga a văzut din interior cum s-a construit mediul de business românesc după 1990, cum au crescut companiile, cum au trecut prin crize și ce face diferența între organizațiile care livrează rezultate și cele care se blochează pe drum.
Discuția pornește de la omul din spatele expertizei: cine este Vasile Iuga dincolo de funcții și titluri, ce ar alege la fel dacă ar putea da timpul înapoi, ce ar schimba și ce lecții a învățat dintr-o carieră petrecută aproape de decizii importante.
Unul dintre punctele centrale ale episodului este diferența dintre potențialul României și capacitatea de a-l transforma în rezultate. România este descrisă adesea ca o țară cu multe oportunități, dar care se lovește de aceeași problemă recurentă: dificultatea de a duce proiectele mari până la capăt.
Interviul aduce în prim-plan întrebări eseniale pentru România de azi: ce caută investitorii atunci când se uită la o țară, unde se rupe încrederea dintre stat și mediul privat și care sunt deciziile economice pe care România nu își mai permite să le amâne. O altă temă importantă a discuției este încrederea. În economie, încrederea nu este doar un concept abstract, ci o condiție pentru investiții, predictibilitate și dezvoltare pe termen lung.
Relația dintre stat, business și societate depinde nu doar de idei bune, ci și de reguli clare, consecvența și capacitatea de a transforma deciziile în rezultate.
Vasile Iuga vorbește și despre leadership în business: cum arată o decizie bună atunci când nu ai toate informațiile, ce greșeală fac cel mai des liderii aflați sub presiune și care este compromisul pe care un lider nu ar trebui să îl facă niciodată.
Episodul atinge și tema integrității în business. Ce costă mai mult pe termen lung: o decizie proastă sau o decizie lipsită de integritate? Cum se construiește o cultură sănătoasă într-o organizație mare? Și ce nu se vede din afară atunci când o companie performează?
În partea finală, discuția se leagă de rolul Institutului Aspen România și de nevoia de dialog între business, stat, administrație, societate civilă și educație. Vasile Iuga vorbește despre liderii de care România are nevoie și despre ce ar trebui să învețe mai repede noua generație de lideri.
„Idei in Acțiune” este un proiect Libertatea realizat în colaborare cu Institutul Aspen România, care aduce în fața publicului oameni cu experiență relevantă, pentru a înțelege ce se află dincolo de funcții: ideile care i-au format, deciziile care i-au definit și lecțiile care pot fi utile mai departe.