Declarația Suveranului Pontif care o viza pe fiica asasinată a proeminentului ultranaționalist rus Aleksander Dughin a iritat diplomația ucraineană, astfel că Vaticanul încearcă acum să repare relațiile tensionate cu Ucraina, potrivit BBC.
„Cuvintele Sfântului Părinte despre acest subiect dramatic trebuie citite ca o voce care se ridică pentru apărarea vieţii umane şi a valorilor care îi sunt asociate, nu ca o luare de poziţie politică”, a transmis marți biroul de presă de la Vatican, într-un comunicat.
Vaticanul a mai a precizat că Papa Francisc a făcut numeroase condamnări „clare şi fără echivoc” ale războiului ca fiind unul „nejustificat din punct de vedere moral, inacceptabil, barbar, lipsit de sens, respingător şi sacrilegiu”.
Daria Dughina, o specialistă în politologie în vârstă de 29 de ani, a fost ucisă pe 20 august, în apropiere de Moscova. Mașina condusă de fiica lui Aleksander Dughin a sărit în aer după ce un dispozitiv exploziv instalat sub automobil a fost detonat de la distanță.
Miercurea trecută, în timpul audienţei sale generale săptămânale, Papa Francisc a evocat în discursul lui că „nevinovaţii plătesc pentru război", referindu-se la „acea sărmană fată aruncată în aer de o bombă plasată sub scaunul mașinii sale la Moscova".
Fraza Papei Francisc a iritat profund Kievul, inclusiv pe ambasadorul Ucrainei la Vatican, Andrei Iuraş, care a spus că discursul papei a fost „dezamăgitor”.
Încă de la începutul războiului, Papa Francisc a condamnat în repetate rânduri războiul din Ucraina și şi-a exprimat dorinţa de a vizita Ucraina, fără să anunțe o dată exactă.